„Ies cu băieții la o bere. Nu stau mult.” zicea sms-ul de aseară. Iar bere, iar venit acasă amețit, iar ieșit fără mine, iar iar iar... Că o bere nu e niciodată doar una, iar cu statul puțin... well, s-a dovedit again că unitățile noastre de măsură a timpului sunt foooarte diferite, pentru că mi-a ajuns acasă pe la 2.
Și nu mă enervează că iese cu băieții la bere, deși eu nu prea sunt de acord ca asta să se întâmple chiar săptămânal, și mai ales on a school night. Și asta nu pentru că aș vrea să-l controlez, pentru că nu vreau să se distreze și altele de genul ăsta.
Ce mă enervează este că nu e niciodată doar o bere, că vine mirosind a bodegă (de ce au bărbații chestia asta, că nu se pot simți bine decât dacă sunt amețiți???) și că niciodată, dar niciodată nu răspunde dacă îi dau sms să-l întreb când vine. Și că nu înțelege că nu-l textuiesc ca să-l controlez, ci ca să știu dacă-l aștept cu mâncare/trează; și nu înțelege că eu mă freak out foarte tare când nu dau de el, că sunt panicoasă și mă gândesc la toate tâmpeniile. Mai ales cu trecutul lui de bad boy. Și mă mai enervează și că iese constant cu băieții, pe când noi nu am mai avut un date night de când am semnat contractul pentru apartament.
Dar când vine acasă cu ditamai buchetul de trandafiri și cu o felicitare pe care - culmea! - a mai și scris că mă iubește, cum naiba să rămân supărată pe el?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu