Ce te faci când mai ai fix 120 de lei până la salariu? Păi logic, te plimbi cu trenul... Apucasem să promit că mă duc la Piatra weekend-ul care tocmai a trecut şi un inconvenient atât de mic nu ar fi putut să se transforme într-un refuz, având în vedere că îmi ajungeau de tren dus-întors (fix la fix), iar acolo nu e ca şi cum nu ar fi avut cine să mă hrănească... drept urmare am petrecut două zile relativ frumoase, pline de tandreţe şi de voie bună, întreţinută fiind de domnul bugetar, care şi-a asumat cu stoicism rolul de suga' daddy. Pe şest, că ai mei încă nu ştiu că am fost acasă.
Frumos la Piatra, soarele pe care l-am adus de la capitală a ţinut tot weekend-ul (foarte frrrrrrig în schimb noaptea), văzut pădure, ştrand, interiorul unor pahare cu Becks Lemon, "Prince of Persia" şi-nceputul de la "Wolfman", că cineva, nu spui cine, sforăia de zor după 15 minute şi m-am conformat la programul de somnic al gazdei mele. Frumos, cum zisăi. Ne-am respectat şi promisiunea de a nu ne juca la HouseMunt în acest sfârşit de săptămână, deci (aproape) totul roz.
Dar cum amintirile cele mai frumoase izvorăsc din momente groaznice, a venit ora plecării spre Bucale (trist de tot, din ce în ce mai trist) şi zice domnul... hai să te duc în Roman, că e acelaşi tren şi facem mai puţin până acolo. Plus că tre' să ajungi devreme în Bucureşti, să apuci să te duci la muncă la o oră normală. M-am convins eu că nu voia să scape de mine mai devreme, a împrumutat maşina de la drăguţa lui surioară şi dă-i... Drum de 45 de km pe care l-a făcut în exact atâta timp cât i-a luat şi rapidului să plece din gară... următorul tren, un nenorocit de accelerat care pleca la 2. Eh, ghinion, mi-am luat totuşi belet, că trebuia dom'ne să ajung freş la muncă la Republica azi de dimineaţă. Stat o oră în maşină în faţa gării, jucat jocuri pe gipies şi citit poveşti de noapte bună, luat iar bagaj din maşină, aşteptat pe peron o grămadă, până când un ameţit de announcer zice că trenul accelerat bla bla bla va avea întârziere... aici ne-am pierdut, că sonorizarea gării din Roman combinată cu somnul lui nenea au scos un două/nouăzeci de minute din care n-am înţeles nimic. Dar am vrut să înţelegem 20, drept urmare am mai stat vreo trei sferturi de oră în frig, eu bombănind "du-te acasă, că nu vreau să pierzi toată noaptea", el "nu, că nu te las singură", eu îngheţând chiar şi în braţele lui, el fumând ţigară de la ţigară...
Şi pe la un trei îi vine lui ideea genială... auzi, da' nu mai bine ne întoarcem noi în Piatra şi prinzi trenul de 4? Că e intercity, are şi prize, stai mai comod... eu nu şi nu, că ultimii bani îi dădusem, evident, pe beletul de la acţeleratul cu întârzierea, el hai că-ţi dau eu numai hai odată că m-am plictisit să aştept... Am cedat farmecului său dar mai ales frigului care-mi pătrunsese până la sufleţel şi hai înapoi la Piatra (nu mai contează că puteam să iau direct trenul ăla de 4 din start şi mai şi dormeam puţin înainte, el nici nu mai trebuia să împrumute maşina soră-sii şi tot aşa...). Ce-a urmat a fost o cursă nebunească la 90-120 la oră de la Roman la Piatra (noroc de drumul bun), timp în care s-a mai şi oprit la bancomat, finalizată cu ajungerea triumfală în gara din Piatra, din nou, fix la fix, adică cât să-mi iau belet, să mă sui în tren cu băiatul după mine şi să plece trenul - cu el înăuntru. Mă rog, aproape.
S-a terminat, ziceţi voi? Ei aş... vagonul în care aveam eu loc era defect - nu căldură, nu lumină, nu nimic, drept urmare m-am aciuat pe unde am putut până la Bacău, când s-a rezolvat defecţiunea şi am putut sta pe locul meu... nu mai contează că era un frig de crăpau pietrele şi eu ca de la Bucale, în fustiţă şi săndăluţe; am fuflat în pernă, mi-am aşezat-o după cap şi am dormit în cel mai nesimţit mod posibil până la 10 fără ceva.
Evident, am ajuns la muncă la doişpe, de unde scriu şi acum aceste gânduri mirobolante ce merită aşternute pentru posteritate, ca să nu uităm cum au fost începuturile şi prin ce a trebuit să trec pentru două zile în braţele lui. Cred totuşi că îmi bag şi anume picioarele şi o tai acasă, pentru că mi se închid ochii pe tastatură şi oricum nu mai fac nimic de vreo 2 ore bune în afară de să suflu trompeta.
.jpg)
