Anul trecut fusesem pentru prima dată, cel puțin în viața mea conștientă (nu am amintiri de când eram foarte mică și mergeam cu ai mei la mare). Experiența a fost una ok, o vacanță de moși, fix așa cum îmi (ne) dorisem, dar a fost doar un weekend prelungit și nu am apucat să mă bucur de mare așa cum îmi place mie.
Anul acesta planurile de vacanță mi-au fost stricate și a trebuit să mă reorientez. Nu am vrut să stau toată vara în București și nu am avut chef să mă duc la Piatra (a se citi, n-am avut chef de ai mei, pe care i-am tot văzut anul ăsta mai mult decât mi-aș fi dorit). Iar cum pentru mine nu există vară fără mare, mi-am luat inima în dinți și am plecat din nou la 2 Mai, de data asta singură.
Diferența față de anul trecut (exceptând my current relationship status) a fost că de data asta am nimerit în plin sezon (sfârșit de august). Dacă în iunie 2013 a fost mega liniște, plaja goală și curată și terasele libere, anul acesta am cunoscut un alt 2 Mai - cel al familiilor cu copii mici. Nu exagerez deloc atunci când spun că 90% dintre oamenii de pe plajă erau familii cu plozi de până în 6 ani. Atâtea puțulici și cururi goale de copii nu am văzut în toată viața mea. Mi-a fost clar: tineretul era în Vamă, moșii pe plaja de nudiști, iar eu am văcănțuit o săptămână alături de preșcolari.
Nu mă plâng. Îmi plac plozii. Crez că am ovulat în continuu toată săptămâna pe motiv de copane grăsune care alergau și stârneau tot nisipul de pe plajă. Mi-a displăcut însă aglomerația și mizeria, care se pare că a cucerit și această ultimă redută a civilizației litoralicești.
Chestii mișto: vremea minunată, nu tu caniculă, așa ca de sfârșit de august. Apa caldă. Zile cu valuri și zile cu lac, ca să nu mă plictisesc. Răsăritul la o oră la care am putut și eu să mă trezesc. Mâncare bună și ieftină (mă rog cu excepții, tre să mai fac un review al teraselor). Bere la 5 lei. O grămadă de opțiuni, inclusiv câteva magazinașe non-stop. Pensiunea ok-ish, cu WiFi gratuit (având în vedere că am dat 60 de lei pe noapte, nu aveam așteptări foarte mari și sincer, m-am simțit foarte bine acolo), cu o terasă foarte mișto cu leagăne, unde mi-am petrecut serile cu Radler, țigări, Pringles și filme. Părinți care se jucau cu copiii pe plajă (iei, se deșteaptă lumea!). Liniște (-ish).
Chestii mai puțin mișto: am dat (din păcate) și de părinți care încă mai cred că copiii au venit pe lume pentru eterna lor tortură (de ce-i mai faceți, fraților???) și urlau non-stop la ale lor progenituri să nu facă aia sau ailaltă, că nah, ăștia micii nu sunt altceva decât niște animale care trebuie dresate. Mizeria de pe plajă. Oamenii care veneau cu animalele de companie pe plajă deși scrie mare că nu e voie (pentru că, nu-i așa, în România regulile sunt făcute să fie încălcate). Imposibilitatea de a plăti cu cardul (am găsit POS la o singură terasă, și aia mai de fițe așa. Dar există bancomat în 2 Mai - chiar două!).
All in all, a fost o săptămână reușită. M-am relaxat, mi-am reîncărcat bateriile. Nu m-am plictisit, în ciuda faptului că am fost singură. Ba chiar mi-a plăcut și o să mai plec de capul meu, că-i fain (o să scriu și despre asta). Am lenevit pe plajă ca o beșniță, fix așa cum îmi place. M-am bronzat frumos. Am făcut poze mișto la răsărit. Am mâncat mult pește și o supă de midii de m-am lins pe degete. M-am reîntors la muncă nu cu mai mult chef, dar nici cu mai puțin :)). Mai vreau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu