AMR... I don't give a fuck

Are băiatul ăsta al meu un talent câteodată de a spune niște chestii care mă fac să mă simt ca și cum m-ar fi călcat trenul. Durerea este, efectiv, fizică. Iar faptul că refuză cu încăpățânare să comunice cu mine în timp real mă derutează cu totul.

Motivele pentru care nu comunică sunt atât de stupide încât nici nu ar merita comentate. „Ca să te protejez”. Seriously? Suntem într-o relație în care se presupune că împărțim mai mult decât un dormitor și cheltuielie casei. Deschide naibii gura și spune ce vrei, ce simți, ce gândești, ce faci! „Așa sunt eu, nu-mi place să vorbesc”. Well, honey, go see a shrink, că ce faci tu nu e normal. Și apoi îmi spune că el știe mai bine decât mine ce înseamnă să fii într-o relație, că a stat nu știu câți ani cu nu știu cine. Who the fuck cares? Să fii într-o relație nu înseamnă doar să trăiești în aceeași casă cu cineva și să îți schimbi statusul pe Facebook, ci să împarți viața ta cu a celui de lângă tine. Iar asta presupune - guess what! - să comunici! Să vorbești despre chestiile mărunte, dar și despre cele importante, mai ales despre cele importante. Că o relație nu se construiește numai povestind ce ai mâncat la prânz.

AMR 4

E puțin cam horror să organizezi o nuntă. Sunt foarte multe detalii care par fun la început și apoi, când începi să vezi prețurile, te simți cam strâns de cojones. Și eu n-am cojones.

Noi încă nu ne-am apucat efectiv și problemsul principal e că facem două, în părți de țară diferite, în condițiile în care noi cu greu ne putem mișca fundurile din București din cauze de job.

Pentru cununia civilă nu-mi fac extraordinar de multe griji. Restaurantul e booked și nu trebuie să plătim avans deloc. Vom ieși și foarte ieftin la meniuri pe motiv de rude de-al țînșpilea. La băutură, vom plăti numai ce se va consuma, restul ducem înapoi. Pentru prăji, mama soacră știe pe cineva. Trebuie să ne hotărâm cu invitațiile - va face tot ea o selecție, ne va trimite și vom alege. Practic, preocuparea noastră va fi să reușim să nu o luăm la fugă în cele 4 luni care au mai rămas și să ne cumpărăm rochia, respectiv costumul. (Cică vrea costum, deși spunea acum vreo două luni că nici la nunta lui nu va purta. Eu nu-l oblig. Imposibili bărbații ăștia)

Nu am chef azi...

N-am chef de nimic... dar de ninica-ninica și mai sunt și extrem de obosită nu știu de ce. Pe principiul, ești obo? Nu, plicti. Numai că eu sunt amândouă.

Trebuie să termin ceva la muncă până luni, o prezentare care, în mod normal, mi-ar face plăcere și pentru care m-am oferit voluntară, dar azi uite că nu-mi vine inspirația. Am de trimis scorecards, care sunt gata, dar mailurile trebuie să conțină ceva content motivațional pentru oameni și nici pentru alea n-am inspirație.

Trebuie să fac multe, dar singura chestie de care am fost în stare azi a fost să stau în scaun până au început să mă doară bucile și să mă dau pe net. Evident, m-am uitat la chestii legate de nuntă. Aia de la anul, că asta de acum, cununia civilă adică, nu prezintă mare interes pentru mine. Dar pentru nunta-nuntă, ohoo, câte lucrușoare frumoase am văzut! Pinterestul să trăiască! De unde pin-uiam doar tatuaje, acum am ajuns să bag în piuneze rochii de mireasă, voalete, pantofi și decorațiuni. Crap, mă transform în fată!

De casă, de noi, de di tăti

Sâmbătă am primit cheile de la apartament. Nu e încă totul gata pentru că parchetul a fost pus cu picioarele prima oară și se mișca mai ceva ca valurile Dunării, așa că a trebuit scos și pus din nou. Activitate care, sper eu, se finalizează în această săptămână. Dar avem cheile și putem, încet-încet (că altfel nu se poa' din lipsă de timp), să ne apucăm de curățenie și mobilă. Nu, nu a venit încă răspunsul de la fond.

***

Vineri seară am comandat (și plătit - oh my!) una bucată canapea și una bucată fotoliu pentru sufragerie. Când o să se termine nebunia, sper să reușesc să fac un post separat despre diverșii furnizori de mobilă (hopefully pe post de reclamă, nu anti-reclamă).

***