Soare. Cald. Primăvara e overrated. În București, cel puțin. Deja dormitul porno a devenit o necesitate. Și încă nu avem aer condiționat. Mă rog, nu avem noi încă multe, inclusiv parte din mobilă, dar asta e. Stress free, ăsta-i motto-ul meu pentru următoarele zile.
Că mă duc acasă de Paști. Încă nu sună ciudat să zic „acasă”, deși casa mea, acum cu acte, e aici. Dar nah, Piatra-Neamț e unde am trăit opșpe ani din viață.
Nu stăm mult, de vineri până luni, un weekend prelungit, că atât a putut B. să-și ia liber. Dar mergem la ai mei, la Durău. Munte, aer curat, oameni pe care nu i-am mai văzut de mult. Simt nevoia acută de a sta cu familia mea, fie și pentru câteva zile, mai ales după atâta timp petrecut cu socrii. De a vedea cu ochii mei cum e de fapt tata, că la telefon... well, el îmi zice că e bine.
Porii mei țipă după o doză de bubuci, deși, pentru că plecăm la Durău, n-o să apuc să stau cu ei atât cât aș vrea. Dar măcar câteva ore să mă îmbăt în căldura sufletelor lor. Să-mi cunoască alesul, să ne dea sfaturi de viață, să ne spună povești de când erau ei tineri și bubucu o curta pe bubuca. Din astea. Păcat că nici ei nu sunt chiar bine, au probleme multe, de sănătate și sufletești...
Abia aștept să decolăm, diseară după muncă. Mergem să mă ceară de la tata. Deși eu am zis „da”, deși ne-am stabilit și data. Dar, chiar dacă nu sunt mare fan tradiții, pe asta vreau să o păstrăm.
Mergem la mai bine, la mai frumos.
Paște Fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu