Cronică de festival - Salsa @ Braşov

Weekend-ul care tocmai a trecut m-a găsit la Braşov, unde s-a desfăşurat a patra ediţie a Festivalului Naţional de Salsa. Eveniment la care m-am înhămat curajoasă, fără să ştiu ce o să găsesc sau cum o să mă descurc, având în vedere că am cam plecat singură. Pentru că, evident, deşi mă duc la Salsa Galaxy de câteva luni bune (se cam face anul, dacă mă gândesc mai bine), nu am socializat foarte mult cu persoanele de acolo, pentru că nu îmi place foarte mult mediul (e genul de club exclusivist în care eşti tolerat, dar nu pe deplin acceptat dacă nu te comporţi as expected, ceea ce eu nu fac).

Bréf, a fost un sfârşit de săptămână plin de evenimente, de workshops, demonstraţii şi petreceri, care probabil ar fi putut să iasă mult mai bine dacă yours truly ar fi făcut un minim de efort înspre acceptarea condiţiei de animal social. Totuşi, nu pot să mă plâng, pentru că ceva-ceva tot a ieşit din asta.
Vineri seară am ajuns destul de târziu în Braşov, după ce personalul cu care am mers (măcar avea căldură, kudos pentru CFR) a reuşit să răzbată în lupta cu frigul şi să scape nevătămat după ce a fost ţinut împotriva voinţei lui în gara din Câmpina. După ce am reuşit să mă cazez şi să mă aranjez, am coborât la party, la timp ca să văd concursul (n-am prins înscrierile, dar nu cred că aş fi avut curaj să mă bag - fraierică, as usual, au fost alţii mult mai slabi), unde pe locul 3 a ieşit Marius, colegul nostru de la SG (drăguţ şi meritat). A fost ok, am dansat, am cunoscut bărbatul ideal (poate vă şi povestesc) şi cam atât.

Sâmbătă a fost zi de workshops şi de plimbat prin Braşov, deşi temperatura de afară rivaliza binişor cu cea pe care mi-o imaginez eu la Polul Nord. Am învăţat puţin din colombian style, un mod absolut demential de a dansa salsa, dar care te epuizează foarte mult dacă nu ai exerciţiu, pentru că paşii sunt foarte rapizi. De asemenea, am prins on2 şi da, aşa cum zice toată lumea, mi-a plăcut mai mult decât L.A. style şi tare aş vrea să mă duc şi la cursuri de on2. Am făcut puţină cha cha, puţină bachata, ceva shines pe cha cha şi on2 şi îmi pare rău că n-am ajuns şi la cuban style, dar era în acelaşi timp cu altceva.
La petrecerea de sâmbătă seară n-am rezistat foarte mult, m-am culcat pe la 4, mă simţeam epuizată.

Duminică a venit cu alte câteva workshops şi cu întoarcerea la Bucureşti cu un accelerat în care era cald, nu era aglomerat (cred că majoritatea plecaseră mai devreme, eu abia pe la 6 seara) şi avea prize! Din nou, kudos. Aşa că nu m-am mai plictisit şi m-am uitat la câteva episoade din "Dexter" şi la "The Lovely Bones".

Evident, din categoria aventuri sociale cu trenul, de care nu mai avusesem parte de când mergeam cu rapidul înspre Piatra şi dădeam de babe care îl cunoşteau pe tata sau făcuseră şcoala cu bubuca sau mai ştiu eu ce, în gară în Braşov, în timp ce aşteptam - îngheţând ca un răhăţel - să vină trenul, mă abordează o doamnă (tinerică, surprinzător) care începe să-mi povestească cum e ea de şaij de ore pe drum şi câte şi mai câte din viaţa ei (nu prea am auzit ce zicea, dădeam doar din cap şi mai ziceam câte un "da" din când în când) şi care, deşi avea bilet în alt vagon, insista să stăm împreună şi să ne ţinem de urât până la Bucureşti. Imagine my distress, animalul social din mine, pe care l-am ţinut ascuns 3 zile în timpul unui festival la care au participat o mie şi de oameni din toată ţara, să fie forţat să iasă la lumină de această femeiuşcă (nu pot să înţeleg nesimţirea oamenilor care se bagă în seamă cu persoane pe care nu le cunosc). Am avut prezenţă de spirit şi un dram de noroc şi am reuşit, în aglomeraţia de pe peron, să fac o manevră de eschivă şi să mă strecor nevăzută până în compartimentul unde aveam bilet.

Cu ce am rămas după acest festival? Cu credinţa nestrămutată că toţi instructorii de dans - bărbaţi - fac aceleaşi glume expirate cu tentă sexuală care mă enervau până acum la Romy. De fapt, concluzia la care am ajuns este că, în ciuda faptului că vorbeşte mult prea mult relativ la condiţia lui de mascul, Romy e cel mai bun instructor pe care l-am văzut. Cea mai mişto bachata am văzut-o la Simona şi Vali de la Salsa Factory şi Willmark nu e atât de cool pe cât pare la prima vedere (nu mi-a plăcut stilul lui de a preda).

Următorul eveniment de acest gen va fi la Timişoara la sfârşitul lui martie. Din păcate, acolo nu cred că ajung, pentru că e în weekend-ul cu ziua mea, când mă gândesc la o excursie la Durău, dar mai vedem.