Săptămâna trecută am împlinit un an de când m-am lăsat de fumat. Mi-am impus să nu spun că sunt fostă fumătoare până ce nu trec de acest termen, ca să mă motivez, dar adevărul e că a fost nesperat de ușor și nu a fost nevoie decât de puțină voință în anumite zile.
În tot acest an, am fumat activ fix 5 țigări. Pasiv, e altă poveste... Pe aceste 5 țigări le-am fumat într-o singură seară, în preajma Crăciunului trecut (adică cam la o lună după decizia de a mă lăsa), la o vizită a unor prieteni fumători la mine acasă. Atunci i-am zis boyfriendului că o să fie 5 și atât. Atât a rămas până astăzi.
În noiembrie anul trecut mi-am pus un singur țel: acela de a putea să fumez 1-2 țigări la o bere ocazional, fără a mă reapuca serios (spun serios, pentru că „once a smoker, always a smoker” - părerea mea). Am reușit să ies la nenumărate beri fără să-mi aprind vreuna și acesta este unul dintre cele mai mari motive de mândrie pentru anul acesta.
Am reușit, de asemenea, să ies „la țigară” cu colegii de muncă fumători fără a fuma altfel decât pasiv.
Ce nu am făcut, în schimb, a fost să pun bani deoparte (plănuisem ca banii pe care îi cheltuiam în mod normal pe țigări să-i pun la pușculită, dar adevărul e că s-au dus pe haine, în cea mai mare parte).
A fost greu? Sincer, nu. Primele două săptămâni au fost nasoale, într-adevăr. Am fost nervoasă, irascibilă, mai mult ca de obicei. Dar după această perioadă, a fost destul de clar că am făcut alegerea bună și efectiv am încetat să mă mai definesc ca fumătoare. Am avut oarece pofte de a fuma ocazional, când eram nervoasă sau stresată, sau pur și simplu când stăteam cu o carte în balcon și parcă lipsea ceva. Dar aceste momente au trecut cu un minim de voință și au venit din ce în ce mai rar. Nu am simțit nici nevoia de a ronțăi mereu ceva - sau nu mai mult decât în mod normal.
Cele mai mari avantaje le-am văzut la nivel cosmetico-igienic - nu-mi mai miroase gura dimineața, nu-mi mai miros hainele și părul a tutun mereu, dinții parcă au alt aspect (nici cafea nu mai beau atât de mult ca înainte - una la câteva zile).
Din punct de vedere psihologic, am depășit ușor handicapul auto-impus al fumătorilor de a nu putea ieși nicăieri dacă nu fumezi, de tipul, cum să ies la bere și să nu-mi aprind o țigară? Am ieșit în oraș și cu fumători, și cu ne, și în club, și în bar, și la restaurant, fără să mă simt vinovată că nu-mi distrug plămânii.
Sper să văd și beneficiile asupra sănătății în timp și să mă țină elanul, de data aceasta. Well done, me!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu