Social Icons

twitterfacebooklinkedinFollow Me on Pinterestemail

miercuri, august 28, 2013

Personal Development

Pentru că săptămâna asta sunt în training de ITIL și mă voi și certifica în Foundation cu această ocazie (sper să iau examenul!), m-am gândit să vorbesc despre partea de personal (și professional) development și importanța acestor activități în viața noastră profesională.

Eu am pus accent destul de mare pe dezvoltarea abilităților (skills) existente și dobândirea de noi abilități încă de când m-am angajat. Nu întotdeauna cu aceeași implicare și la fel de mult efort și cu perioade largi în care am lăsat lucrurile să meargă din inerție, dar a fost ceva ce am ținut în mod constant in the background. Acest interes - alături de alți factori - m-au ajutat să mă dezvolt și să cresc în compania în care lucrez de mai bine de 7 ani și să fac mereu lucruri noi. Eforturile în direcția de personal development au inclus, pe lângă sesiuni de corporate training (oferite de companie), cum este și acest ITIL, destul de mult studiu individual, dar și una bucată - for now! - certificare externă, pentru care am plătit eu din buzunar și m-am ales cu o frumoasă diplomă de Manager al sistemelor de management al calității, care îmi dă posibilitatea să lucrez în mod oficial și legal în domeniul pe care îl îndrăgesc atât de mult.

luni, august 19, 2013

Nope

CD 56. No AF. BFN. Frustrated.

vineri, august 16, 2013

Ghidul noului proprietar - Contractul de furnizare a gazelor naturale

Sunt două „utilități” importante pe care, în momentul în care devii proprietar, trebuie să le treci pe numele tău - curentul electric (despre care am vorbit mai demult) și gazul.

Dacă în cazul Enel-ului lucrurile se desfășoară puțin mai greu, din motive de stat la coadă, mai ales (deși am fost uimită și acolo de cât de elegant s-au mișcat lucrurile la sucursala din Pipera), la GDF-Suez mi-a plăcut.

Deși au un singur sediu în tot Bucureștiul, pe Mărășești, sediu care deservește și localitățile limitrofe (cum a fost și cazul meu), cozile sunt decente și nu aștepți până îți ies fire albe să te bage cineva în seamă. Eu una nici măcar nu am fost la primele ore ale dimineții, ca să evit îmbulzeala, pentru că nu sunt cea mai matinală persoană din lume.

miercuri, august 14, 2013

O zi, două, trei...

Mai aștept să treacă și săptămâna asta... și tot caut motive, e prea devreme, nu simt nimic diferit, nu am aceleași probleme pe care le au alte femei, oboseala e de la căldură... nu am bani scoși, nu am găsit o farmacie în drum.

Știu că ar trebui să aflu, dar mi-e frică. De o nouă dezamăgire, în primul rând. Mi-e frică să nu sper degeaba, de alea zece minute de așteptare.

Poate azi... sau poate mai aștept totuși câteva zile.

luni, august 12, 2013

New Stuff

Dacă v-ați jucat vreodată la Sims 3, știți că una din chestiile care îi face pe simși fericiți este să cumpere (sau să li se cumpere) lucruri noi în casă. Le apare un „New Stuff” mood acolo care îi face „verzi” pentru o perioadă. Așa sunt și eu acum.

(Și tocmai mi s-a făcut chef de Sims =)) )

Am târât în weekend jumătatea la Ikea și Baumax pentru niște chestii pending prin casă - și surprinzător, a reacționat destul de bine la această activitate și la montatul corespunzător! Nu vă zic la cât a ajuns nota de plată, deoarece încă mă doare buzunarul, dar avem new and shiny stuff care ne-au făcut căsuța mult mai drăguță și primitoare. Evident, am găsit aproximativ jumătate din lista cu care am plecat de acasă și am luat de două ori mai multe lucruri care nu erau pe listă, dar ăsta e farmecul colindatului prin magazine, nu? Tot aveam eu chef de shopping.

joi, august 08, 2013

De-a mobilatul: Kika

Acest post este long overdue și stă în folderul de draft-uri de foarte multă vreme. Hai să-mi fac curaj să povestesc și cum a fost colaborarea cu Kika, având în vedere că am luat destul de multe chestii de la ei.

De la Kika am cumpărat setul de dormitor - pat, saltea, somiere, noptiere, oglinzi. Setul de hol - un dulap de haine, pantofar și oglindă. De asemenea, am luat chestii micuțe - lămpile (aproape toate), covorul din living și cel de la intrare, perdelele și draperiile, galeriile pentru perdele, diverse mici decorațiuni și prostioare de bucătărie și baie.

La fel ca Ikea, despre care am scris mai demult, Kika are și ea (el, magazinul) avantaje și dezavatanje. Pe partea de avantaje, voi lista faptul că găsești cam de toate și la calitate ok (mai bună ca la Ikea, zic eu). De asemenea, spre deosebire de Ikea, care vinde doar mărcile proprii, Kika e un melanj de mai multe mărci, de obicei nemțești, așa că poți alege din mai multe stiluri. Ce îmi mai place la Kika este că magazinul nu este deloc aglomerat, nu trebuie să faci slalom printre cărucioare de copii și plozi urlând sau cupluri care ies „la plimbare” prin magazin, cum se întâmplă la Ikea în mod frecvent. În magazin, lucrurile sunt foarte bine organizate, iar angajații chiar stau să-ți arate și să-ți explice, nu te trimit la catalog direct.

miercuri, august 07, 2013

Picătura

Număr zilele avidă. Cam de când ne-am pus pe treabă, chestie care a coincis, mai mult sau mai puțin, cu operația mea de apendicită, organismul meu, care nu se mai rebelase de ani buni, a luat-o iar razna. Ce trebuia să funcționeze ceas, cu o frecvență de 31 de zile, vine și pleacă cum îl taie capul, ba la 34, ba la 48, că nu mai știu ce naiba vrea de la mine.

Așa că m-am transformat în stalker al propriului organism, un stalker nebun, care pândește după cele mai mici semne de anormalitate, fiecare durere mai altfel, fiecare bob de transpirație care nu-și are locul. Urmăresc țânșpe mii de calendare, în funcție de durata normală, durata medie, durata cea mai lungă. Nebunie curată, ce mai.

Deocamdacă am trecut două hopuri. Mai am unul. Poate de data asta...

vineri, august 02, 2013

Politică

Câteodată am impresia că e o luptă surdă. Între ce vreau eu și ce vrea el. Sau ce nu vreau eu, ce nu vrea el. A struggle for power. Nu știu cât de conștientă. Nu știu cât de voită. Dar e acolo, constant, și e încă unul din lucrurile despre care nu vorbim.

Lupta în sine e tăcută. Pentru că nu vreau să mă mai cert cu el, câteodată cedez, câteodată ignor. El încearcă să-mi testeze limitele, să vadă cât de multe pot accepta și când voi zice, în sfârșit, nu. Am început să o fac. Pentru că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.

joi, august 01, 2013

Am chef de shopping

Pe care, inițial, l-am scris shipping, ceea ce nu e neapărat greșit, având în vedere că n-am chef de muncă și aș vrea să fiu undeva pe un yaht în Mediterană, sorbind un Aperol spritz făcut cu Prosecco adevărat și citind o carte bună. 

Am chef de shopping pentru casă, nu pentru mine. Haine mi-am tot luat în ultima vreme. Trec printr-o perioadă de lipsă totală de interes pentru cosmetice, chestie care se întâmplă mai tot timpul vara, când nu-mi vine să pun tone de machiaj pe față. Dar am chef să cumpăr chestii pentru casă, care casă începe să fie pe suflețelul meu.

August

Ultima lună de vară. Chestia asta mă întristează. Eu trăiesc tot anul pentru vară, abia o aștept, cu speranță de suflet muribund, și se duce atât de repede că simt cum mi se scurge viața printre degete. Da, știu, e trist, e trist că trăiesc un an de zile pentru trei luni amărâte, dar asta e ce simt eu. Și de asta vreau să fug într-un loc unde e vară tot timpul.

Ultimele șapte luni s-au scurs mult prea repede, între cicluri și ovulații, între zile de 15 care mi-au adus fericire, dar acum îmi usucă sufletul, între drame de telenovelă mexicană de care speram că scap până la vârsta asta, între a fi și a nu fi eu, între amoruri, dezamăgiri și speranțe. 

August... ce lună mirifică...