Sunt două „utilități” importante pe care, în momentul în care devii proprietar, trebuie să le treci pe numele tău - curentul electric (despre care am vorbit mai demult) și gazul.
Dacă în cazul Enel-ului lucrurile se desfășoară puțin mai greu, din motive de stat la coadă, mai ales (deși am fost uimită și acolo de cât de elegant s-au mișcat lucrurile la sucursala din Pipera), la GDF-Suez mi-a plăcut.
Deși au un singur sediu în tot Bucureștiul, pe Mărășești, sediu care deservește și localitățile limitrofe (cum a fost și cazul meu), cozile sunt decente și nu aștepți până îți ies fire albe să te bage cineva în seamă. Eu una nici măcar nu am fost la primele ore ale dimineții, ca să evit îmbulzeala, pentru că nu sunt cea mai matinală persoană din lume.
Toată tărășenia a durat cam 30 de minute, timp în care doamna de la ghișeu mi-a făcut toate actele, iar eu am plătit facturile restante.
Ce acte ne trebuie pentru a transfera contractul?
- două copii după actul de proprietate
- două copii după actul de identitate
Nu e deloc complicat, nu? În plus, trebuie să mai ai codul contorului și indexul la zi. La mine a fost de ajuns să fac o poză cu telefonul și să mă duc cu ea.
Rapid, elegant, good customer service, ceea ce dovedește că, încet-încet, învățăm și noi această artă a tratării clientului, până acum atât de SF în România. Ce-i drept, nu am tratat cu instituții publice, să văd cum stăm acolo, dar la companiile private lucrurile se mișcă în direcția bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu