Peste Bucuresti ninge. Ninge ca de mijloc de februarie, dupa cateva zile cu miros arzator de primavara, care sa te faca sa speri. Ninge ca de incheiere, ca de sfarsit frumos care prevede un inceput in forta, plin de seva curgand tumultuos prin venele scoase la soare.
Ca o insomniaca ce sunt, ma plimb pe strazile Bucurestiului. Orasul e pustiu la ora asta, si nu va da semne de trezire pentru inca vreo patru ore. Timp suficient pentru mine si gandurile mele, pentru mine si lumea mea.
Zapada se asterne inca curat pe strazile tacute, pe unde nu mai trece la ora asta nici o masina. Maine se va topi, arsa de rotile celor care ne termina plamanii si frunzele. In noaptea asta insa, totul e inca alb, inca neprihanit de tehnologie si de viitor.
Ador strazile de langa Herastrau, pavate cu piatra cubica, ninsa usor, facandu-te sa te simti transpus in alta lume. Intr-un Bucuresti unde domnii inca erau domni, iar doamnele doamne. Din ce in ce mai putine femei mai stiu sa fie doamne, si inca si mai putini barbati sa fie domni.
Nu sunt "misandra", cum iti place tie sa spui, sunt doar realista. Femeilor le place sa spuna ca toti barbatii sunt porci, iar replica pe care o primesc de obicei la asta e ca toate femeile sunt curve. Ups, am spus "curva" pe net... oh well...
Am ajuns la concluzia (teorie testata, de altfel, in ultimii cinci ani destul de intens, pe iubiti de-ai mei si de-ai altora) ca cei mai mincinosi barbati sunt cei care sustin sus si tare ca ei nu fac parte din turma. "Toti barbatii sunt la fel", spune ea usor dezamagita, usor in expectativa, asteptand raspunsul. "Nu, eu sunt diferit, iti voi demonstra asta"; "no, cariño, vas a ver que conmigo, todo va a ser diferente, nunca te voy a defraudar"; "ai avut doar experiente neplacute, iubito, dar eu nu sunt asa, nu te voi face sa suferi, nu voi nesocoti promisiunile". Cand aud asta, stiu ca trebuie sa plec cat mai departe de acea persoana. Din pacate, sunt slaba si imi place sa cred in vorbe frumoase, asa ca nu fug atat de repede pe cat ar trebui. Si uite asa ajung sa scriu cate un post similar o data la doi ani :))
As vrea sa cunosc un barbat care sa aiba curajul sa spuna... da, sunt la fel ca ceilalti. Da, imi place sa ma uit dupa sani pe strada. Da, masina mea va fi intotdeauna mai importanta decat tine. Da, timpul petrecut cu tine e valoros, dar cel petrecut cu baietii la bere e priceless, ca in reclama de la Mastercard.
Pana acum, in scurta/lunga mea viata de (aproape) 26 de ani (nu mai ziceti la nimeni), am cunoscut un singur barbat capabil sa spuna lucrurilor pe nume. Din pacate, e frate-miu. Din fericire, sunt convinsa ca iubita lui de atatia ani se simte cu adevarat speciala.
Barbatii sunt toti la fel. Le plac sanii si fundurile, adora berea si (majoritatea) fotbalul, si profita de cele mai mici portite pentru a se face nevazuti sau a actiona in interesul lor. "Honey, invit-o si tu pe fata asta la dans, ca e singura"... asa incepe totul. Urmeaza partea cu... "pot s-o invit la un dans?", dupa care nu te mai intreaba, si te trezesti ca danseaza mai mult cu ea decat cu tine. Deh, evolutie... si pana la urma, a fost vina ta ca l-ai impulsionat sa invite fata la dans, nu?
Femeile sunt si ele toate la fel. Cu deviatii de la axa, ca si barbatii, dar in principiu, la fel. Numai ca noi recunoastem asta. Cred ca toate ne dorim sa fim iubite. Deh, blestemul Disney, unde Cenusareasa isi gaseste printul, Alba ca Zapada isi gaseste printul, Frumoasa din padurea adormita isi gaseste... ati prins ideea. Candva demult postam un schimb de replici genial din (probabil) serialul meu preferat:
Reneé Radick: Snow White. Cinderella. All about gettin' a guy. Being saved by the guy. Today it's the Little Mermaid, Aladdin, Pocahontas. All about gettin' a guy.
Ally McBeal: So basically we're screwed up because of...
Reneé Radick:Disney.
Oh so true...
Majoritatea, cele care nu dansam pe mese in Bamboo, nu ne imbracam in roz si nu vorbim cu "fata", ne mai dorim si sa iubim, nu doar sa fim iubite. Dar in principiu, toate aspiram la acelasi lucru, si, oricat de feministe am fi, o spunem.
Din ce in ce mai mult, am ajuns la concluzia ca e o moda a misoginului, care parca e apanajul barbatilor lipsiti de cojones. Pai fratele meu, nu tot o femeie te-a facut? Cine te crezi sa te declari misogin si sa lovesti in femei? Nu ti se pare ca daca lovesti in toate femeile, implicit lovesti si in maica-ta? Noi fara un barbat alaturi putem sa traim, vor exista intotdeauna specimene dispuse sa doneze ceva samanta in schimbul a diverse chestii, dar voi fara o femeie alaturi, mai greu, pentru ca, da, unele isi "imprumuta" uterul, dar mult prea putine pentru ca specia sa supravietuiasca. Si sunt convinsa ca in cateva mii de ani, femeile vor dezvolta capacitatea de a se reproduce singure, si atunci veti fi doar niste sclavi.
Da... un link pe mess catre coltul misoginului (amuzanta, de altfel, gandirea de amiba a celui care il scrie) m-a determinat sa compun acest (mult prea lung) post.
Si cand te gandesti ca voiam doar sa spun ca in Bucuresti ninge vesel, sau trist, sau obosit, depinzand foarte mult de fiecare minut care trece si de fiecare stare de spirit care ma cuprinde. O ninsoare de sfarsit de iarna, o ninsoare de sfarsit de ev, care se asterne lent si tot mai repede peste drumuri, peste blocurile comuniste, peste inimile sfaramate, si peste cele carora nu le este rusine, intr-o lume in care sa fii indragostit e un stigmat, sa iubeasca asteptand primavara.
Ultima ninsoare © moonlight 2009
Ca o insomniaca ce sunt, ma plimb pe strazile Bucurestiului. Orasul e pustiu la ora asta, si nu va da semne de trezire pentru inca vreo patru ore. Timp suficient pentru mine si gandurile mele, pentru mine si lumea mea.
Zapada se asterne inca curat pe strazile tacute, pe unde nu mai trece la ora asta nici o masina. Maine se va topi, arsa de rotile celor care ne termina plamanii si frunzele. In noaptea asta insa, totul e inca alb, inca neprihanit de tehnologie si de viitor.
Ador strazile de langa Herastrau, pavate cu piatra cubica, ninsa usor, facandu-te sa te simti transpus in alta lume. Intr-un Bucuresti unde domnii inca erau domni, iar doamnele doamne. Din ce in ce mai putine femei mai stiu sa fie doamne, si inca si mai putini barbati sa fie domni.
Nu sunt "misandra", cum iti place tie sa spui, sunt doar realista. Femeilor le place sa spuna ca toti barbatii sunt porci, iar replica pe care o primesc de obicei la asta e ca toate femeile sunt curve. Ups, am spus "curva" pe net... oh well...
Am ajuns la concluzia (teorie testata, de altfel, in ultimii cinci ani destul de intens, pe iubiti de-ai mei si de-ai altora) ca cei mai mincinosi barbati sunt cei care sustin sus si tare ca ei nu fac parte din turma. "Toti barbatii sunt la fel", spune ea usor dezamagita, usor in expectativa, asteptand raspunsul. "Nu, eu sunt diferit, iti voi demonstra asta"; "no, cariño, vas a ver que conmigo, todo va a ser diferente, nunca te voy a defraudar"; "ai avut doar experiente neplacute, iubito, dar eu nu sunt asa, nu te voi face sa suferi, nu voi nesocoti promisiunile". Cand aud asta, stiu ca trebuie sa plec cat mai departe de acea persoana. Din pacate, sunt slaba si imi place sa cred in vorbe frumoase, asa ca nu fug atat de repede pe cat ar trebui. Si uite asa ajung sa scriu cate un post similar o data la doi ani :))
As vrea sa cunosc un barbat care sa aiba curajul sa spuna... da, sunt la fel ca ceilalti. Da, imi place sa ma uit dupa sani pe strada. Da, masina mea va fi intotdeauna mai importanta decat tine. Da, timpul petrecut cu tine e valoros, dar cel petrecut cu baietii la bere e priceless, ca in reclama de la Mastercard.
Pana acum, in scurta/lunga mea viata de (aproape) 26 de ani (nu mai ziceti la nimeni), am cunoscut un singur barbat capabil sa spuna lucrurilor pe nume. Din pacate, e frate-miu. Din fericire, sunt convinsa ca iubita lui de atatia ani se simte cu adevarat speciala.
Barbatii sunt toti la fel. Le plac sanii si fundurile, adora berea si (majoritatea) fotbalul, si profita de cele mai mici portite pentru a se face nevazuti sau a actiona in interesul lor. "Honey, invit-o si tu pe fata asta la dans, ca e singura"... asa incepe totul. Urmeaza partea cu... "pot s-o invit la un dans?", dupa care nu te mai intreaba, si te trezesti ca danseaza mai mult cu ea decat cu tine. Deh, evolutie... si pana la urma, a fost vina ta ca l-ai impulsionat sa invite fata la dans, nu?
Femeile sunt si ele toate la fel. Cu deviatii de la axa, ca si barbatii, dar in principiu, la fel. Numai ca noi recunoastem asta. Cred ca toate ne dorim sa fim iubite. Deh, blestemul Disney, unde Cenusareasa isi gaseste printul, Alba ca Zapada isi gaseste printul, Frumoasa din padurea adormita isi gaseste... ati prins ideea. Candva demult postam un schimb de replici genial din (probabil) serialul meu preferat:
Reneé Radick: Snow White. Cinderella. All about gettin' a guy. Being saved by the guy. Today it's the Little Mermaid, Aladdin, Pocahontas. All about gettin' a guy.
Ally McBeal: So basically we're screwed up because of...
Reneé Radick:Disney.
Oh so true...
Majoritatea, cele care nu dansam pe mese in Bamboo, nu ne imbracam in roz si nu vorbim cu "fata", ne mai dorim si sa iubim, nu doar sa fim iubite. Dar in principiu, toate aspiram la acelasi lucru, si, oricat de feministe am fi, o spunem.
Din ce in ce mai mult, am ajuns la concluzia ca e o moda a misoginului, care parca e apanajul barbatilor lipsiti de cojones. Pai fratele meu, nu tot o femeie te-a facut? Cine te crezi sa te declari misogin si sa lovesti in femei? Nu ti se pare ca daca lovesti in toate femeile, implicit lovesti si in maica-ta? Noi fara un barbat alaturi putem sa traim, vor exista intotdeauna specimene dispuse sa doneze ceva samanta in schimbul a diverse chestii, dar voi fara o femeie alaturi, mai greu, pentru ca, da, unele isi "imprumuta" uterul, dar mult prea putine pentru ca specia sa supravietuiasca. Si sunt convinsa ca in cateva mii de ani, femeile vor dezvolta capacitatea de a se reproduce singure, si atunci veti fi doar niste sclavi.
Da... un link pe mess catre coltul misoginului (amuzanta, de altfel, gandirea de amiba a celui care il scrie) m-a determinat sa compun acest (mult prea lung) post.
Si cand te gandesti ca voiam doar sa spun ca in Bucuresti ninge vesel, sau trist, sau obosit, depinzand foarte mult de fiecare minut care trece si de fiecare stare de spirit care ma cuprinde. O ninsoare de sfarsit de iarna, o ninsoare de sfarsit de ev, care se asterne lent si tot mai repede peste drumuri, peste blocurile comuniste, peste inimile sfaramate, si peste cele carora nu le este rusine, intr-o lume in care sa fii indragostit e un stigmat, sa iubeasca asteptand primavara.
Ultima ninsoare © moonlight 2009
Hay ca am ras cu lacrimi... da! Imi place ideea cu sclavii!!! Hahahahaha! Amazoane ce suntem!
RăspundețiȘtergere