Duminica trecuta, 
publica un articol depre copiii romanilor plecati sa munceasca in strainatate.
Povestea e deja destul de veche in Romania, dar mi se pare ca nu a avut efectul care trebuia asupra publicului. Suntem atat de obisnuiti cu drama, cu stirile de la ora cinci, cu povestiri adevarate, incat nu mai rectionam asa cum trebuie la durerea oamenilor. Citim in ziar, sau auzim la televizor, poate spunem “ce nasol”, sau “pacat de el, saracu’”, dar nu incercam sa ne punem cu adevarat in pielea acelor oameni, sau nu suntem cu adevarat tristi.
Romanul isi vinde sufletul pentru bani. Asta e concluzia la care am ajuns. Romanul e capabil sa se vanda pe el, sa-si sacrifice familia, sa dea dracului tot pentru bani.
Eu una, nu as pleca niciodata pentru motive atat de frivole cum sunt banii. Desi unchiul meu ma cheama in Canada de cand am terminat facultatea, si poate as avea o sansa la un viitor (financiar) mai bun, nu voi face niciodata pasul asta.
Nu-i invinovatesc pe cei care pleaca sa munceasca in afara, dar nici nu-i admir. Fac prea multe compromisuri pentru bani, iar asta te distruge ca om. Ii inteleg pe cei care nu sunt legati de nimic. E normal sa isi doreasca macar o stabilitate financiara. Ii inteleg si pe cei care lasa acasa parinti, sau copii deja mari. Dar n-o sa-i inteleg niciodata pe cei care pleaca si lasa in urma copii la varsta la care au cea mai mare nevoie de parinti alaturi.
Din pacate, cunosc persoane carora le-au plecat parintii sa munceasca in afara, lasandu-i la varste fragede sa se descurce in tara cum pot. Sa invete sa fie oameni fara sa aiba un exemplu real. Se amagesc singuri, spunandu-si ca trimit bani acasa, ca acel copil va avea haine, rechizite, calculator... Dar va avea oare parte de dragoste, de alinare, de intelegere? Cui ii va povesti de prima iubire, cine il va certa pentru un 4 la matematica, cine ii va ingriji genunchii juliti?
Parintele se va intoarce acasa, poate cu destui bani incat sa o poata duce rezonabil, dar se va intoarce cand copilul e deja prea mare. Parintele se va simti vinovat ca nu a fost acolo cand copilul a avut nevoie de el, si il va sufoca in incercarea de a recupera dragostea pierduta… Vor fi amandoi prinsi in lanturi, unul din cauza vinei si a dorintei de a participa cat mai mult in viata copilului, desi acesta nu mai are atata nevoie, celalalt pentru ca traieste cu impresia ca parintele s-a sacrificat pentru el, cand de fapt nu s-a sacrificat decat pentru sine. Asta e un caz fericit. De mult prea multe ori, parintii uita ce au lasat in urma…
Din pacate, romanii inca mai fac copii fara sa aiba posibilitatea sa-i intretina. Si eu imi doresc copii, enorm, dar nu inainte sa fiu capabila sa ii cresc. Un parinte nu ar trebui niciodata sa-si abandoneze odraslele, indiferent din ce motiv, si cu atat mai putin pentru bani. Eu una, nu mi-as fi iertat niciodata parintii daca ar fi facut asa ceva, si nu as indrazni ca macar sa cer iertate copiilor mei, daca le voi face vreodata asa ceva.
Drama va mai continua cativa ani la noi in tara. Vom auzi de astfel de cazuri constant, televiziunile, ziarele vor profita de ele pentru a face audienta si tiraj. Astept ziua in care familia va insemna din nou ceva in societatea actuala... dar mi-am pierdut increderea in aceasta tara... Mama lui Stefan Ciurea s-a intors in Italia dupa ce copilul ei s-a spanzurat, fara sa ii pese ca mai are doi copii acasa...
© moonlight 2009
publica un articol depre copiii romanilor plecati sa munceasca in strainatate.Povestea e deja destul de veche in Romania, dar mi se pare ca nu a avut efectul care trebuia asupra publicului. Suntem atat de obisnuiti cu drama, cu stirile de la ora cinci, cu povestiri adevarate, incat nu mai rectionam asa cum trebuie la durerea oamenilor. Citim in ziar, sau auzim la televizor, poate spunem “ce nasol”, sau “pacat de el, saracu’”, dar nu incercam sa ne punem cu adevarat in pielea acelor oameni, sau nu suntem cu adevarat tristi.
Romanul isi vinde sufletul pentru bani. Asta e concluzia la care am ajuns. Romanul e capabil sa se vanda pe el, sa-si sacrifice familia, sa dea dracului tot pentru bani.
Eu una, nu as pleca niciodata pentru motive atat de frivole cum sunt banii. Desi unchiul meu ma cheama in Canada de cand am terminat facultatea, si poate as avea o sansa la un viitor (financiar) mai bun, nu voi face niciodata pasul asta.
Nu-i invinovatesc pe cei care pleaca sa munceasca in afara, dar nici nu-i admir. Fac prea multe compromisuri pentru bani, iar asta te distruge ca om. Ii inteleg pe cei care nu sunt legati de nimic. E normal sa isi doreasca macar o stabilitate financiara. Ii inteleg si pe cei care lasa acasa parinti, sau copii deja mari. Dar n-o sa-i inteleg niciodata pe cei care pleaca si lasa in urma copii la varsta la care au cea mai mare nevoie de parinti alaturi.
Din pacate, cunosc persoane carora le-au plecat parintii sa munceasca in afara, lasandu-i la varste fragede sa se descurce in tara cum pot. Sa invete sa fie oameni fara sa aiba un exemplu real. Se amagesc singuri, spunandu-si ca trimit bani acasa, ca acel copil va avea haine, rechizite, calculator... Dar va avea oare parte de dragoste, de alinare, de intelegere? Cui ii va povesti de prima iubire, cine il va certa pentru un 4 la matematica, cine ii va ingriji genunchii juliti?
Parintele se va intoarce acasa, poate cu destui bani incat sa o poata duce rezonabil, dar se va intoarce cand copilul e deja prea mare. Parintele se va simti vinovat ca nu a fost acolo cand copilul a avut nevoie de el, si il va sufoca in incercarea de a recupera dragostea pierduta… Vor fi amandoi prinsi in lanturi, unul din cauza vinei si a dorintei de a participa cat mai mult in viata copilului, desi acesta nu mai are atata nevoie, celalalt pentru ca traieste cu impresia ca parintele s-a sacrificat pentru el, cand de fapt nu s-a sacrificat decat pentru sine. Asta e un caz fericit. De mult prea multe ori, parintii uita ce au lasat in urma…
Din pacate, romanii inca mai fac copii fara sa aiba posibilitatea sa-i intretina. Si eu imi doresc copii, enorm, dar nu inainte sa fiu capabila sa ii cresc. Un parinte nu ar trebui niciodata sa-si abandoneze odraslele, indiferent din ce motiv, si cu atat mai putin pentru bani. Eu una, nu mi-as fi iertat niciodata parintii daca ar fi facut asa ceva, si nu as indrazni ca macar sa cer iertate copiilor mei, daca le voi face vreodata asa ceva.
Drama va mai continua cativa ani la noi in tara. Vom auzi de astfel de cazuri constant, televiziunile, ziarele vor profita de ele pentru a face audienta si tiraj. Astept ziua in care familia va insemna din nou ceva in societatea actuala... dar mi-am pierdut increderea in aceasta tara... Mama lui Stefan Ciurea s-a intors in Italia dupa ce copilul ei s-a spanzurat, fara sa ii pese ca mai are doi copii acasa...
© moonlight 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu