Prin viața mea au trecut mulți oameni. Unii au rămas, puțini. Unii au plecat pentru că au vrut ei, alții pentru că am vrut eu. Nu le regret absența, pentru că înseamnă că așa a trebuit să fie pentru ca eu să evoluez ca persoană. Să merg înainte. Să cresc, să fiu cea de acum. Unii din ei, conștient sau nu, m-au învățat lucruri, cărămizi în construcția care sunt eu.
El este unul dintre aceste persoane.
Dragă M,
Te văd mai mereu în Latin, weekend de weekend. Se pare că am ales să ne placă același club, deși acum sunt atâtea, încât șansele să ne ciocnim sunt mai mici decât acum 8 ani, când ne-am întâlnit pentru prima dată și nu exista decât Salsa 3.
Ești acolo, în fundal. For some reason, știu perfect momentul în care intri în club, târziu, când lumea deja e transpirată și cu pulsul bătând în ritm de claves. Dansez. Ochii mi se îndreaptă spre intrare și te văd. Greșesc o măsură. Improvizez. Mă întorc la partenerul meu și dansez în continuare. Pun și mai multă energie în dans.
Știi că sunt acolo. Ochii ni se întâlnesc pentru ceea ce e, probabil, o fracțiune de secundă. Seara continuă în ritmul obișnuit. Eu cu el, tu cu ele.
Suntem prieteni. Pe Facebook. Câte un like ocazional, cam la asta se rezumă cunoștința noastră. Face to face, ne ignorăm. Nu ne zâmbim. Nu ne salutăm.
Câteodată dansăm unul lângă altul. Ne ciocnim accidental. Nu schițăm nici un gest de recunoaștere, doar câte o privire fugară. Ne întoarcem la partenerii noștri. Nu dansăm niciodată împreună, dar sunt curioasă cum ar fi după atâta timp.
Încerc să te ignor. Nu reușesc, știu mereu unde ești. Dansez fără pauză, bine, bag shines și styling. Vreau cumva să știi că am trecut de cross body lead și right turn. Basics pe care le-am învățat de la tine.
Ai fost primul meu „profesor” de dans. Cel care m-a convins să mă duc la cursuri. Mi-ai băgat microbul salsa. Fără să vrei, ai declanșat o avalanșă de schimbări în viața mea, deși trecerea ta prin ea a fost extrem de scurtă. N-am mai fost aceeași după ce te-am cunoscut.
This is not a love letter. N-am avut niciodată sentimente de genul ăsta față de tine. Semănai cu brazilianul meu și de asta ne-am și cunoscut. We had fun. Fun & salsa & movies. Scurt, de-o vară. Apoi m-am întors la ale mele și te-am uitat pentru o perioadă.
Nu-mi amintesc foarte multe despre tine. Nici nu trebuie. Dar o să-mi amintesc mereu că tu ai fost cel care m-a convins să dansez. Cel care mi-a făcut cunoștință cu cinematografia coreană și cu KFC. Trei lucruri foarte importante în viața mea. Pentru asta, poate că o să te invit la dans cândva. Și o să-ți mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu