Ne-am făcut obiceiul ca, o dată pe lună, să mergem la un restaurant. De obicei asta se întâmplă cam când luăm salariul, ca să nu ne facem prea multe procese de conștiință că dăm banii aiurea. Mie una îmi place să merg la restaurant din când în când, nu prea des, că nu ne dau banii afară din casă, dar e drăguț ca măcar o dată la câteva săptămâni să gătească altcineva în timp ce stai la o vorbă cu iubitul, fără distracții anexe gen televizor sau calculator.
Auzisem numai de bine de Alioli, atât de la prieteni, cât și din blogosferă, așa că am făcut repede-repede rezervare și, deși era una din zilele alea în care ploua și restaurantul e la ceva distanță de mers de metrou, ne-am făcut curaj să-l încercăm.
Pe mine mă mai apucă nostalgii de Spania din când în când, mai ales când e vorba de mâncare. Până acum, recunosc, nu am fost în București decât la Salsa Picante, dintre localurile cu specific iberic, și e un loc unde mie îmi place la nebunie să merg și unde (în ciuda diverselor recenzii negative pe care le-am mai citit pe net) întotdeauna am mâncat chestii delicioase.
Alioli e puțin altfel decât Salsa Picante. Primul lucru care te izbește e atmosfera de cantină, care mie mi s-a părut fermecătoare și atât de în ton cu localurile spaniole că m-am simțit transportată instant în Galicia mea iubită. Dezavantajul e că se face destul de multă gălăgie și, dacă ceea ce cauți e o masă romantică cu jumătatea, clar nu e locul potrivit.
Am fost așezați la o masă micuță de o domnișoară care mai are nevoie de niște lecții de customer service, iar ăsta e singurul lucru negativ pe care o să-l spun despre restaurant. Servirea nu m-a încântat, chelnerița se purta de parcă era la PMS și mi-a lăsat un gust amar. Dar overall am avut o experiență plăcută, așa că n-o să insist foarte mult cu chestia asta.
Despre mâncare, numai de bine. Ne-au adus, din partea casei, pâine cu un alioli genial pe care voi încerca să-l fac și eu acasă la un moment dat. Am început cu o sopa de mariscos demențială, bogată, gustoasă, condimentată exact cât trebuie. Nu am cuvinte să descriu această supă, cred că a fost cea mai bună mâncată vreodată și asta include supa cu găluște a bunicii mele, care nu avea comparație până în acest moment. În meniu, era scris că e pentru 2 persoane - noi am mâncat fiecare câte două farfurii și a mai rămas în castron pentru încă două, deci lejer pot mânca patru oameni din acea supă.
Deja eram plini când ne-au adus felul doi. Comandasem amândoi pollo al salmón (pui cu somon), el cu cartofi pai, eu cu orez. Din nou, porțiile au fost imense și nu am reușit să terminăm tot. Pieptul de pui a fost fraged, sosul bogat și aromat, somonul proaspăt. Am ciugulit un cartof de la el din farfurie și nu m-a încântat însă, era prea moale. Orezul meu a fost simplu, fără brizbrizuri, s-a potrivit mai bine (cred eu) cu bogăția sosului de smântână și parmezan.
Desert n-am mai luat, că eram deja mult prea plini. La capitolul băuturi, B. a băut bere (un minus pentru faptul că nu au decât bere la 0.33), iar eu am băut o sangria ca în Spania, dulce, aromată și bogată în fructe (mi-ar fi plăcut totuși să aibă și alte fructe în ea în afară de portocale și lămâi). Sangria a venit din partea casei, pentru că făcusem rezervare online.
Apropo de rezervare, experiența a fost plăcută, în sensul că am primit mail imediat, și m-au sunat cam după jumătate de oră după ce am făcut-o pentru a-mi confirma. Un plus, majoritatea restaurantelor din București unde am încercat metoda online m-au dezamăgit din acest punct de vedere.
Ca și încheiere - Alioli nu e un restaurant ieftin. Ne-a costat masa cam 200 de lei - nu foarte scump, dar nici să te duci în fiecare zi nu poți. Dar se merită, o dată la lună, un drum până în Cișmigiu, mai ales pentru supa aia demențială de fructe de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu