Social Icons

twitterfacebooklinkedinFollow Me on Pinterestemail

luni, mai 24, 2010

Inter Campioni al cubo... şi alte lucruri bune


Lucrurile bune, ca şi cele rele, de altfel, vin deodată. Îmi place să cred asta mai degrabă decât să cred că ultimele luni au fost doar o serie de coincidenţe cosmice care m-au prins la mijloc. Cu mâna pe inimă pot să spun că, după multă vreme, sunt... aproape fericită. Nu complet, desigur, pentru că personalitatea cu care m-a înzestrat mama natură nu mă lasă să mă abandonez cu totul în această stare de bine, dar sunt acolo. 

El îmi umple viaţa într-un mod interesant. De cele mai multe ori plăcut, o combinaţie de maturitate care îmi linişteşte impulsurile de cornută şi de inocenţă pe care credeam că orice persoană trecută de o anumită vârstă a pierdut-o. Câteodată frustrant, pentru că nu sunt o persoană răbdătoare, iar relaţia noastră progresează cu o lentoare demnă de cele mai lungi ritualuri de curtare ale secolului al XVII-lea. Dar deocamdată intrigant, pentru că reuşeşte, ca nimeni altul până acum, să mă ţină în suspans, să se deschidă încet, să mă lase să aflu doar atât cât e nevoie pentru a mă face să vreau să-l cunosc mai bine, să vină cu câte o chestiuţă absolut romantică - el, neromanticul prin definiţie - atunci când cred că m-am plictisit, să mă accepte aşa cum sunt, deşi îl sperii de multe ori cu latura mea pasională, să-mi calmeze - de cele mai multe ori - spiritul înflăcărat. E prematur să ştiu ce va fi, nu mai sunt aceeaşi persoană din urmă cu trei ani, când încă credeam că tot ce zboară se mănâncă, dar iau lucrurile aşa cum vin, fără să mai simt deasupra capului recea ameninţare a gândului că voi îmbătrâni într-o casă plină de pisici, şi mă bucur de fiecare moment aşa cum ar fi trebuit să o fac când eram mai necoaptă.

O întoarcere interesantă de situaţie se întâmplă şi pe partea profesională, acolo unde, de la 1 iunie, voi zice bye-bye operaţionalului şi voi începe o călătorie care se preconizează extrem de interesantă - un job care va cumula exact lucrurile care îmi plac fără dezavantajul de a mai avea oameni pe mână - calitate, process improvement, implicare mai mare în relaţia cu clientul, responsabilitatea de a ridica un proiect la standarde înalte, o mai mare libertate de mişcare şi de decizie - eu singurică, fără aripa protectoare a şefilor. Va fi interesant, foarte interesant, o ocazie la care nu mă mai aşteptam după atâţia ani de "cules bumbac" pe plantaţia TTului, dar care - iată - mă ţine în firma care m-a crescut şi îmi consolidează încrederea că munca şi talentul nu rămân neobservate.

Şi ca o încheiere apoteotică a acestui început de perioadă roz-roz, Inter a câştigat tot ce se putea câştiga anul acesta - Cupa Italiei, Il Scudetto şi Champions' League, o tripletă de vis la care nu m-aş fi aşteptat niciodată, după 16 ani în care am fost suporter înfocat al acestei echipe neconvenţionale, rebele, al cărei farmec era că nu câştiga niciodată nimic. Nici acum nu-l suport pe Mourinho, deşi, probabil, meritul cel mai mare e al lui, dar mă bucur pentru Moratti şi pentru Javier Zanetti, doi oameni foarte mari, care au construit această echipă de vis ce reuşeşte să-mi dea emoţii puternice. Şi uite aşa pornisem să scriu un articol doar despre Pazza Inter şi mi-am povestit iar jumătate de viaţă - nedrept faţă de Milito & co, aceşti nebuni frumoşi ai Italiei despre care nimeni nu credea că vor fi capabili să treacă de Chelsea, Barcelona şi Bayern, dar mă revanşez cu filmuleţul premierii, comentat de nimeni altul decât Roberto Scarpini, vocea Inter Channel, cel care îmi aduce, pe calea undelor, meciurile echipei mele favorite atunci când televiziunile nu le transmit. Pentru mine, emoţionant până la lacrimi...

marți, mai 04, 2010

Unu Mai Muncitoresc


În comuna Măgurele din judeţul Prahova, există coşuri de gunoi din 3 în 3 metri. Separate pentru hârtie, plastic şi sticlă. Pline - toate - de ambalaje sclipicioase de snacks. Tot e bine că măcar nu sunt aruncate pe lângă coş.

Homorâciu. Malu-Vânăt. Frumos drumul spre Braşov prin Cheia. Am văzut o casă care avea la etaj o uşă ce dădea direct în curte. Nu într-un balcon. E perfect pentru când te grăbeşti. Mai ales pentru când te grăbeşti să o tai din lumea asta.

Braşovul are zonă metropolitană. În care intră şi Săcele. Pe plăcuţă scrie şi în ungară. În oraş am văzut doar ţigani...

Românii încă mai ies la "iarbă verde" pe marginea şoselelor. Presupun că grătarul cu gust de praf şi miros de benzină şi balegă e cea mai delicioasă mâncare de 1 mai.

Jilavele Fierbinţi. Pe principiul "băi, aici e cald şi umed".

Vreau doi băieţi care să-şi scoată geaca. Şi tricourile. Şi pantalonii. Şi apoi să alerge de nebuni în jurul unor steaguri, legaţi la ochi. Costineeeeştiii, gălăgieee!!!

... şase fete şi un băiat într-o excursie de vis, pentru care ne-am hotărât vineri noapte după nişte whiskey şi un concert Publika. Nu mai ştiu cât şi de ce am râs, dar am făcut-o aproape nonstop. Vrăjitoare cu ochi albaştri. Palică şi nachos din partea casei. Două fete pe sub masă. Im...placa...bila Cristina. Lalele, lalele... Şi rapiţă. Şi o tanti care cânta cu foarte mult patos "Sunt vagabondul vieţii meeeeeleeee...!".

Din puţul gândirii... "fă-o dintr-o parte", "nenea, nenea, unde e pensiunea... staţi că am uitat numele", "în 100 de metri intraţi în sensul giratoriu şi ieşiţi pe la a treia ieşire", "aici e cald şi umed", "bleah, dulciuri", "da' nu ne-am pupat deja?"

Şi n-am băut (mai) deloc. Da' mima clar nu merge fără puţin alcool :))


Poza © 2010 Crisu ... Citatele tot cu © 2010 de la Crisu, Dragoş, gipiesa lu' Dragoş, Vero şi Claudia