Social Icons

twitterfacebooklinkedinFollow Me on Pinterestemail

miercuri, decembrie 25, 2013

De Crăciun, stăm acasă

Acasă la noi, în Popeşti. Anul ăsta am dat skip şi la Mureş, şi la Piatra, şi e bine. Pentru mine, Crăciunul şi-a pierdut tot farmecul după ce a murit mama, şi fiecare drum la ai mei era un chin. Nimic nu a mai fost la fel. Tata e cu soţia lui, fratemiu e mai mult plecat, iar eu mă plictisesc iremediabil după două zile. Mi-e dor de bunici, e adevărat, dar şi cu ei mă deprimă sărbătorile astea, pentru că şi gândurile lor sunt tot la mama şi la unchiul meu, plecat prin alte ţări.

E al treilea Crăciun departe de ai mei. Primul, în 2006, l-am făcut la Rio. A fost ciudat. A fost cald, făceam plajă, alea alea. Frumos, de altfel, dar totuşi ciudat, nu l-am simţit ca pe un Crăciun, mai ales că la ei parcă nici nu se sărbătoreşte ca la noi. Evident, lumea prin alte ţări nu bagă în ea în disperare în astea două săptămâni de vacanţă. E mai chill.

joi, decembrie 05, 2013

A murit Paul Walker. Wilson? Watson? Whatever

Nu știu exact cum îl cheamă decât dacă stau să caut. Știu doar că a fost un pretty boy care a jucat prin Tânăr și neliniștit. Și cică în Fast & Furious, whatever that is. 

A murit stupid, într-un accident de mașină. Nu conducea el, ci un prieten, și aveau viteză foarte mare. Cam ca în filmele alea de le-a făcut. Nu mai contează că eu sunt de părere că, dacă ești în mașină cu un idiot care conduce iresponsabil, e și vina ta dacă nu-l oprești. 

Omul a fost un actor. Nu știu dacă mai mult sau mai puțin okeiuț, nu l-am văzut în nimic. A bucurat pe unii și pentru asta merită să fie regretat. Chiar dacă, zilnic, mii de oameni mor în accidente de mașină și pe ei nu-i mai regretă nimeni, decât cel mult familia.