Pentru prima dată în cei treișpe ani de când am drept de vot, am simțit că într-adevăr trebuie să mă duc să-l exprim. Bine, am dat cu ștampila și la ultimul referendum și m-am enervat că votul ăla mic al meu n-a contat la nimic și a rămas Băse pe poziție, dar atunci a fost așa, un anti-vot.
De data asta am simțit în sfârșit că pot fi pro-ceva. Că votez pentru un candidat și nu împotriva cuiva. Și m-am dus și am pus ștampila, crezând că pot schimba ceva. Că tineretul din România, acești facebook-iști și IT-iști și corporatiști pe care toată lumea îi blamează pentru că nu contribuie cu nimic la societate, pot schimba ceva.
Din păcate, tot ăia decid. Moșii. Asistații social. Țăranii. Fix cei care nu au absolut nici o contribuție la societate. Cei care trăiesc din banii noștri, noi ăștia tinerii care - în continuare - „nu știu pe ce lume se află”, deși suntem mult mai activi decât au fost ei vreodată.
Sunt de acord că e dreptul lor constituțional de a vota. Că cei care au trăit atât de mult timp sub comunism, fără a avea acest drept, sunt acum entuziasmați (încă) de faptul că au o opțiune. Sunt de acord că luptă pentru drepturile lor, că interesul lor e mai curând să aibă 5 lei în plus la pensie decât să meargă țara asta bine.
Problema mea e următoarea: tot noi, ăștia tinerii cu caș la gură, cum suntem numiți deși avem 20-30-40 de ani și susținem sistemul de pensii, vom suferi din cauza lor. Pentru cei 5 lei în plus la pensiile lor mie îmi va crește contribuția la stat, drept urmare voi avea mai puțini bani pe care să-i rulez în piață și voi contribui mai puțin la mersul economiei. Pe mine mă va fura statul. Și când generația asta de ex-comuniști va dispărea, voi fi atât de mâncată de sistem încât va fi prea târziu ca eu să mă mai bucur de schimbare - care va veni, eventually, dar pe care mă îndoiesc că o voi mai prinde.
Acești moși pe care îi caută moartea pe acasă îmi decid mie viitorul. Această generație care a trăit o viață întreagă sub un comunism care i-a învățat că statul le dă, care nu a luptat la revoluție, care nu a mai făcut absolut nimic pentru societate în ultimii douășcinci de ani în afară să primească o pensie și să aleagă, în continuu și în funcție de pachetele de făină primite, președinți și parlamente inutile, îmi decide mie viitorul. Iar apoi se plânge că tineretul nu face, că tineretului nu îi pasă.
Uite că mie îmi pasă. Și la fel de mult le pasă și tinerilor care ieri nu au putut să voteze pentru că nu li s-a dat voie. În București nu au existat suficiente foi cu minunata declarație pe care cei din provincie trebuie să o completeze pentru a putea vota în altă localitate. Nu au existat nici coli A4 pe care să le completeze oamenii de mână. Am reușit în sfârșit, după ce am trecut pe la 5 secții de votare, să prind ultima declarație. Cât am stat acolo, cele 10 minute, au venit cel puțin 15 persoane din provincie, care au fost trimise în altă parte pentru că „nu mai avem liste”. Nu tuturor li s-a spus că se poate completa și de mână. Și celor care au întrebat, li s-a răspuns foarte senin că „nici coli A4 nu avem”. În 2014. Când e atât de ușor să printezi/xeroxezi o amărâtă de foaie.
Despre ce s-a întâmplat în străinătate nici nu mai vorbesc, nu are sens.
Pe 16 mă voi duce iar la vot. Din păcate, de această dată sunt nevoită să votez anti. Că așa-i în viață, mai faci și compromisuri. Și mă voi duce cu declarația printată de acasă, eventual și cu încă câteva în plus, pentru cei care vor să voteze, dar le este interzis de către pontiști acest drept constituțional. Trebuie să facem ceva pentru a nu ne întoarce în comunism. Neapărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu