Social Icons

twitterfacebooklinkedinFollow Me on Pinterestemail

miercuri, decembrie 25, 2013

De Crăciun, stăm acasă

Acasă la noi, în Popeşti. Anul ăsta am dat skip şi la Mureş, şi la Piatra, şi e bine. Pentru mine, Crăciunul şi-a pierdut tot farmecul după ce a murit mama, şi fiecare drum la ai mei era un chin. Nimic nu a mai fost la fel. Tata e cu soţia lui, fratemiu e mai mult plecat, iar eu mă plictisesc iremediabil după două zile. Mi-e dor de bunici, e adevărat, dar şi cu ei mă deprimă sărbătorile astea, pentru că şi gândurile lor sunt tot la mama şi la unchiul meu, plecat prin alte ţări.

E al treilea Crăciun departe de ai mei. Primul, în 2006, l-am făcut la Rio. A fost ciudat. A fost cald, făceam plajă, alea alea. Frumos, de altfel, dar totuşi ciudat, nu l-am simţit ca pe un Crăciun, mai ales că la ei parcă nici nu se sărbătoreşte ca la noi. Evident, lumea prin alte ţări nu bagă în ea în disperare în astea două săptămâni de vacanţă. E mai chill.

Al doilea a fost anul trecut, când am fost la Târgu Mureş, la familia lui B. Din nou, a fost ciudat. Obiceiurile din Ardeal sunt altele, sarmalele se fac cât pumnul, se mănâncă supă de pui şi un fel de cozonac cu mac. Am ajuns acolo oarecum forţat, mi-a fost cumva ruşine să spun nu şi m-am lăsat manipulată de mama lui B. Never again, sper. Nu a fost neapărat naşpa, cel puţin nu până spre final. Dar... ciudat.

Anul ăsta am spart tradiţia. Nu la Mureş, nu la Piatra, ci noi doi, în căsuţa noastră nouă. În linişte. Fără scene, fără certuri, fără drame de familie. Desigur, ai noştri s-au supărat. Dar parcă e mai bine aşa. Ne odihnim. Cu bradul nostru mov, cu filme de Crăciun în germană, cu sarmale şi salată de boef făcute de noi. Cu prăjitura cu ness luată din caierul de reţete al mamei mele, pe care am reinventat-o în cupcakes, cele mai bune pe care le-am făcut vreodată. Cel puţin aşa zice domnul meu. Cu tiramisu şi supă de pui. Cu Haribo. Cu vin, sangria şi gin.

So far, e bine aşa. Poate nu simt spiritul sărbătorilor la fel de puternic, dar mi-e mai bine. Mă simt mai ok cu mine aşa. Vreau doar linişte şi pe el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu