Weekendul ăsta am fost într-un roller-coaster de emoții. Negative, of course. B. nu înțelege de ce mă consum, și câteodată mai scoate câte o chestie pe gură de mă face să mă simt și mai nașpa, și nu înțelege apoi de ce bocesc. Nu știu dacă intenționat sau pur și simplu nu-și dă seama.
Fiecare lună e o lună pierdută. Nu mai reușesc să mai văd partea bună. Încerc să fac abstracție de faptul că, după aproape un an, eu nu sunt însărcinată, dar eșuez inevitabil. Și lamentabil.
Am avut iar senzația că sunt gravidă. Aveam semne clare - și încă le mai am, deci nu e totul în capul meu. Dar testul se încăpățânează să nu arate decât o liniuță, iar corpul meu spune și el că nu. Și pentru că încă nu a trecut, teoretic, un an de când încercăm, nici nu are sens să mă duc la medic, pentru că știu ce o să-mi spună. So, mai aștept.
Nu înțeleg de ce e atât de greu. Sunt sănătoasă, sunt tânără, n-am nici pe dracu. Credeam că în maxim două luni se va întâmpla minunea, și au trecut zece. Sunt atâtea femei care nu merită să aibă copii, care îi abandonează la bunici sau prin spitale, sau chiar mai rău, și femei ca mine, care și-l doresc ca pe aer, nu reușesc.
Nu mă învinovățesc. Nu sunt genul de persoană care să se auto-flageleze. Not my fault. Poate că e la el problema, dar dacă e așa, nu vom ști niciodată, pentru că nu se va căuta. So, I keep trying. Dar devine din ce în ce mai greu și nu văd lucrurile foarte bine.
Abia aștept să se termine anul ăsta. It just sucks.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu