Teoretic, că practic... Practic nu știu ce se va întâmpla. Mâine ar trebui să împlinim un an de relație, poate relația cea mai reală din viața mea, cea în care m-am simțit cea mai eu. Și cu toate astea, planează desupra noastră o incertitudine care ne face (cred că și pe el, pe mine în mod sigur) să ne purtăm unul cu altul de parcă am fi străini. De parcă ne-ar fi frică să nu-l deranjăm pe celălalt.
Încă mă simt ca într-un film. Nu conștientizez cu adevărat că lucrurile astea mi se pot întâmpla. Am senzația că cineva chiar nu vrea să fiu fericită, că tot universul complotează împotriva mea. E o senzație nașpa rău, de care nu pot să scap.
A făcut o chestie care pe mine m-a dărâmat, efectiv. M-a dărâmat și mi-a frânt aripile și mi-a spart sufletul în mii de bucățele, pe care nu știu cum o să le mai adun. Probabil că nici dacă m-ar fi înșelat nu m-aș fi simțit așa. Și primul instinct a fost să urlu, să fac o criză de isterie, dar nu am putut să scot o vorbă, am intrat în stare de șoc, incapabilă să gândesc. Iar acum... acum încerc să mă desprind, să mă gândesc că era normal să facă asta, și totuși nu reușesc.
Cu toate astea, încă sper să fie bine. Încă nu le-am spus alor mei. Și chiar vinerea trecută eram atât de fericită, găsise tata restaurant pentru 14 iunie și dăduse avansul. Și am sărbătorit la Alioli și a fost frumos de tot. Iar apoi... all hell broke loose.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu