Era întuneric. Ceasurile sunau nebăgate în seamă, ba al meu, ba al lui, cu insistența pe care doar ceasurile o pot avea.
În cameră era răcoare, dormim cu geamul deschis. Sub plapumă, eram calzi, goi și moi și ne înghesuiam pe jumătate de pat, adormiți. Era o dimineață perfectă de lenevit, de nevorbit, de stat împletiți unul în altul.
Era miercuri și sunau ceasurile insistent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu