10 filme româneşti

Am primit de la Scaietina acum ceva vreme o leapsă despre filme, aşa cum îmi place mie. Am fost însă cu mintea în o mie de părţi şi nu m-am mai ocupat de nici unul din bloguri. Dar uite că azi am inspiraţie (graţie, aş zice eu, şi mâncăricii de gălbiori şi paharului cu vin de Porto pe care le-am savurat), aşa că hai să mă apuc de scris.

Cică să spun care sunt cele mai bune 10 filme româneşti. N-o să fac asta, nu-s eu critic de film şi pun pariu că au spus-o alţii mai bine ca mine, şi nici n-am văzut atât de multe filme de-ale noastre încât să le pot enumera pe cele mai bune, dar din ce am văzut, astea-s cele care mi-au rămas întipărite în memorie. 

1. 4 luni, 3 săptămâni şi două zile. Rămăsesem cu impresia că am scris despre el mai demult, dar se pare că nu. L-am văzut în cinema şi m-a marcat cum nici un film până acum n-a făcut-o. Deşi mă îndoiesc că voi mai avea vreodată curajul de-al revedea, multe sunt motivele pentru care l-am ales pentru primul loc al listei mele.

4-3-2 marchează, alături de "California Dreamin'", începutul unei noi ere în cinematografia românească. Poate că rezonez mai mult cu această poveste decât cu altele pentru faptul că sunt femeie, pentru că de trăit, n-am trăit în vremurile alea. Dar totul, de la poveste şi interpretare până la tehnicile folosite în filmare dovedesc un mare pas în faţă realizat de Cristian Mungiu. 

2. Faţa galbenă care râde. Leapşa nu spune ce fel de filme să aleg, aşa că mă opresc şi la un scurt metraj în regia lui Constantin Popescu, ce a făcut furori pe YouTube când a apărut. E povestea unor părinţi care încearcă să comunice, pe mess, cu fiul lor plecat din ţară. Realitatea asta am trăit-o, aşa făceau bunicii mei când au început să folosească pentru prima oară calculatorul, urmărind instrucţiunile scrise de fratemiu pas cu pas. 

3. Nesfârşit (California Dreamin'). Povestea unui comandament de trupe NATO care transportă armament pentru Kosovo prin România. Filmul arată cea mai complet românească realitate a zilelor noastre. Trist că ne identificăm cu asta, dar atât de adevărat! Nemescu a privit cinic şi meditativ societatea noastră, dezvotând în linii simple, dar puternice, obsesiile românilor de a face avere, de a fi cineva şi, bineînţeles, de a fi salvaţi de americani. 

4. Amintiri din epoca de aur. Deşi nu sunt fan al cinematografiei post-comuniste mult prea concentrate în a arăta cum au fost lucrurile în perioada respectivă, trebuie să recunosc că cele mai bune filme contemporane tot astea sunt. "Amintiri din epoca de aur" este o serie de scurt metraje care prezintă, într-o manieră amuzantă, câteva legende urbane care circulau în perioada comunistă. 

5. Buletin de Bucureşti şi Căsătorie cu repetiţie. Povestea Silviei şi a lui Radu, doi tineri care se căsătoresc din interes, pentru a obţine un loc de muncă în Bucureşti. Cei doi divorţează, pentru a se reîntâlni şi recăsători după ce sunt repatizaţi în aceeaşi comună. Mircea Diaconu şi Catrinel Dumitrescu sunt superbi, iar replica "numără până la zece şi respiră adânc" a rămas în vocabularul meu curent.

6. Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea. Un alt scurt-metraj care prezintă o adevărată realitate a zilelor noastre, un dialog între generaţii şi concluzia finală că "până la urmă nu s-a schimbat nimic, tot cu cafea, cu ţigări...".

7. Moartea domnului Lăzărescu. Despre bolnavul sistem medical din România şi consecinţele despre care, nu-i aşa, citim tot mai des în ziare. Un film puternic prin faptul că nu judecă, ci arată lucrurile aşa cum, din păcate, sunt.

8. Veronica. Un film pentru toate vârstele, care mi-a încântat copilăria şi mă mai încântă şi acum. Cine-l poate uita pe regretatul Dem Rădulescu în rolul motanului Dănilă, sau pe superba Margareta Pâslaru? Uite că acum îmi vine în minte şi melodia... "Veronica, Veronica, fată bună şi cuminte..."

9. Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii. Emoţionanta poveste a lui Lalalilu, puştiul de 7 ani care plănuieşte să-l omoare pe Ceauşescu pentru că e convins că sora lui a decis să plece din ţară din cauza acestuia. Filmul se concentrează mai mult pe emoţie decât pe intrigă, recreând atmosfera acelor ani şi ce însemna să fii adolescent în perioada comunistă. Îmi aduc aminte că Ric l-a văzut înaintea mea, la un festival de film în Rio, şi a rămas cu adevărat impresionat de sinceritatea şi originalitatea lui.

10. Liceenii. Deşi mai sunt multe alte filme care merită menţionate, acesta trebuia să se afle în topul meu, L-am văzut de atâtea ori încât ştiu replicile pe de rost. Şi, deşi nu mai erau aceleaşi vremuri când eram eu în liceu, multe lucruri au fost, totuşi, la fel. Fiorii primelor iubiri, emoţiile dinaintea extemporalelor, învăţatul în pauze şi atâtea altele...

Bonus... Maria Mirabela :), povestea celor "doi crini" care evadează într-o lume de desene animate.