Prima zăpadă. Viscol, urât. Vântul reușește să zboare până și gândurile. În general, iubesc zăpada. În București, o urăsc.
De fapt, am ajuns să urăsc Bucureștiul cu totul. Nu e vorba de adaptare. Nu vreau să mă întorc acasă sau să trăiesc într-un oraș mic, cel puțin nu deocamdată. Cred că mă „dezadaptez”. Prea mult zgomot și prea mulți oameni care se grăbesc spre nicăieri. Prea multe fițe, prea multe persoane violente în limbaj și mișcări. Bucureștiul m-a dezamăgit. Aș vrea să plec undeva, oriunde, departe de orașul acesta în care am trăit cele mai urâte momente ale vieții.
Zăpadă... ce bine ar fi ca zăpada să îngroape toate neliniștile, toate dezamăgirile, toate tristețile... Dar în București, nu face decât să acopere urâțenia.
Crăciun acasă. Ciudat mai e să spun acasă unui loc unde stau doar câteva zile pe an, dar încă simt Piatra Neamț-ul ACASĂ.
Mă imaginez deja în fața șemineului, cu o carte în mână, uitând de tot și pierzându-mă în mine, fără sentimentul că trebuie să fac sau că trebuie să vorbesc. Fără tehnologie, doar eu și cartea mea și gândurile mele. Zăpada trosnind printre crengi și focul trosnind în sobă. E bine să te întorci din când în când la rădăcini, la cei care îți sunt alături fără să te judece, necondiționat. Și în ciuda a tot, în ciuda mâinilor care au modificat și a prezențelor care au căutat să acapareze tot aerul curat, în casa cu șemineu încă mai simt prezența mamei, vie, caldă, iertătoare.
Mi-e dor de tot ce a fost odată bun. De vară. De unchiul meu, pe care l-am văzut dintr-o dată mult prea uman, mult prea bătrân, el care trebuia să rămână mereu tânăr și frumos. De Alex. Nu-mi place să nu mai stau cu el. De soarele de după amiază de toamnă. E também de você.
Melodia mea preferată despre frig...
Asculta mai multe audio diverse
Já disse que algumas vezes tenho saudades de você? Só algumas vezes...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu