Rammstein

Zilele astea am avut foarte multă treabă pe plantație și n-am apucat să vă zic că am fost la Rammstein.

Care concert a fost în foarte multe feluri, dar mai ales extraordinar. Băieții ăștia știu să facă spectacol așa cum nu am mai văzut până acum, dar cred că degeaba vă povestesc, pentru că nu știu cine chiar nu a auzit niciodată despre ce se întâmplă la concertele lor.

Enough said, am rămas cu dorința de a-i mai vedea încă o dată și încă o dată și - deși nimic nu bate Bon Jovi când e vorba de concerte (deh, amorurile adolescenței se uită greu) - pot spune, cu mâna pe inimă, că e unul dintre cele mai tari concerte la care am asistat vreodată. Asta de la cineva care nu a fost decât la un singur concert nașpa în toată viața ei (se pare că știu să le aleg).

Deci, da, Ich will să vină iar în România, cât mai repede. Das ist meine Sehnsucht.

Cum să găsești job-ul perfect

Continuu cu postările din mediul business, pentru că mă omoară ce se întâmplă în ziua de azi, și anume copilași ieșiți de pe băncile facultății care nu au un țel în viață/nu știu să se aprecieze (includem aici atât sub-aprecierea, cât și supra-aprecierea), sau oameni care se plâng că nu reușesc să facă nimic și se trezesc blocați într-un job de ani de zile, fără să reușească să se ducă mai sus.

Nu sunt expertă în HR, dar... am început să lucrez într-o multinațională într-un domeniu la mare căutare în ziua de azi și am trecut prin diferite job-uri/roluri. În plus, recrutez, promovez și fac career path cu oamenii, așa încât pot să-mi dau cu părerea despre acest lucru cu oarece lejeritate și cunoștințe.

Cam ce trebuie să facem/să nu facem pentru a găsi (și face, evident) job-ul perfect? Dar de fapt, ce este job-ul perfect?

După weekend

Azi sunt epuizată, fizic și psihic. Se întâmplă din nou, ceea ce trebuia să fie un weekend mișto a ajuns să fie unul pe care să vreau să-l șterg din memorie cu buretele. Am petrecut o seară de sâmbătă cu prieteni dragi în căsuța noastră și a fost frumos. Dar, tot atunci, la impulsul unei prietene pe care a mâncat-o să facă terapie cu noi, mi-am (ne-am?) dat seama că avem probleme mari, ca și cuplu, peste care nu știu cum o să trecem fără să comunicăm intens. Iar comunicarea e, de fapt, și cea mai mare problemă, pentru că el refuză cu încăpățânare să vorbească cu mine, să se deschidă. Cred că i-e, pur și simplu, frică să fie vulnerabil în fața mea, fără să înțeleagă că, de fapt, ceea ce face el e lașitate și nu dovedește că e puternic, ci dimpotrivă. Greu.

În altă ordine de idei, mi-am scos pașaportul, am reușit să trec gazul pe numele meu și mi-am schimbat ecranul la telefon (da, ăla nou), pentru că s-a spart când a zburat de la etajul doi pe balcon. Happy happy joy joy.

Mândrie de manager

Mi-a promovat primul om!

Am echipa asta de mai bine de un an jumătate și a fost un challenge încă de la început, o telenovelă de lansări, overstaffing, oameni care au plecat spre pășuni mai verzi, drame personale, imaturități, bebei, office romances și alte multe lucruri care m-au ținut într-o stare de alertă constantă. Am încercat să lucrez cu fiecare, după posibilitățile lor și ale mele, la planuri de dezvoltare personală și profesională, pentru că așa mi se pare normal - succesul unui manager nu stă numai în atingerea obiectivelor, ci și în cum își formează oamenii. Iar eu mă bucur ca un copil atunci când văd că oamenii mei, pe care i-am luat, de cele mai multe ori, de la zero, abia plecați de pe băncile facultății, se dezvoltă frumos și își găsesc direcția în mediul acesta profesional.

Cât costă să mergi la film în București

Singurul loc din București unde îmi place să merg la film este Cinema Pro. Nu vreau să fac reclamă, însă e un loc tare mișto. E în centru, e la fel de comod ca în orice mall (ba mai mult, dacă prinzi loc pe rândul 11, e chiar demențial, au loc și lunganii ca mine să-și întindă membrele), iar biletele și jank fudul sunt mai ieftine ca la cinematografele din mall-uri (și primești și cam de două ori mai mult sos la nachos).

Din păcate, acolo ajung mai rar pentru că sunterm amândoi leneși și ne e mai ușor să mergem două stații până în Sun Plaza decât să facem o plimbare până la Universitate. La cinematograful din Sun Plaza, singurul lucru care îmi place e că nu e atât de aglomerat ca în alte părți. Ba aș putea spune că e tot timpul super gol, eu nu știu cu ce își scot oamenii cheltuielile.

...

Azi iar am aflat de cineva dintre cunoștințe că va fi părinte. Se întâmplă tot mai frecvent în ultima vreme. Peste tot văd femei însărcinate și aud viitori tați vorbind mândri de noua situație.

Și de fiecare dată am mixed feelings, de bucurie pentru persoana respectivă, dar și de tristețe din aia care mă face să mă simt de parcă mi-ar băga cineva un cuțit în inimă. Se va întâmpla vreodată asta și la mine?

Bunch of 101 in 1001 Stuff

I wanted to do a different post for each completed item, but there are so many now and I am so lazy that I'm just going to write one big post to outline all the stuff I've crossed off my list lately. The order is random.

Buy a new phone. Yes, I finally got it! It's new and shiny and blue and I really didn't want this to rhyme but then again, happiness leads to making poetry. The new phone is a Samsung Galaxy S III and, before you start telling me I should have gotten the S IV, I'll just say that the price difference didn't justify the extra features, which are not all that helpful. I really don't need a better processor or bigger screen and I really really don't need to take photos with sound, which I think is a completely useless tool. Normally I would say a phone is for talking and texting and not for taking pictures or other fancy stuff, but I just fell in love with this phone ever since its release and I've dreamed about it for a long long time. And now it's mine and it's blue!

Restaurant Review: Terase în 2 Mai

Vă spuneam că am fost la 2 Mai în weekendul trecut și că a fost bine și liniște și timp pentru noi doi. Acum revin și cu Restaurant Review, pentru că am mâncat pe acolo, uneori mai bine, alteori mai puțin bine.

Încep cu Terasa 2 Mai, pe care am vizitat-o în prima zi, când am fost să mâncăm de prânz. Prima impresie, bună. O terasă la umbră, cu multă verdeață și separeuri unde te poți „ascunde” cu jumătatea pentru o masă intimă. Mi-a plăcut și servirea, care a fost promptă. Nici nu ne-am așezat bine că a și apărut o domnișoară (cam nezâmbitoare și plictisită ce-i drept) care ne-a luat comanda; băutura ne-a fost adusă imediat, iar mâncarea a venit după maxim 20 de minute, timp suficient pentru a savura berea rece-rece. Bine, cred că mai erau doar două mese ocupate în afară de a noastră, deci nu se poate spune că i-am testat în condiții de high occupancy.

2 Mai

Aveam nevoie să plecăm de acasă. Era, pentru mine cel puțin, imperativ. Să ieșim din București, din rutina de weekend în care nu făceam mai nimic în afară de uitat la seriale și frecat manganul prin casă. Nu a mai contat că eram moneyless și că a trebuit să socotim fiecare leu. Mie și partea asta mi-a plăcut, mi-a adus aminte de taberele în care mergeam în copilărie.

Am luat trenul și ne-am oprit tocmai la 2 Mai. Eu nu mai fusesem acolo niciodată, dar sigur voi mai merge. Pentru că a fost liniște, curat, frumos. Pentru că locul unde ne-am cazat (un complex de căsuțe chiar mișto, care mi-a mai alungat din oroarea legată de statul la căsuțe) a fost minunat, o oază de verdeață și de liniște, în ciuda debitului verbal extraordinar al proprietarei, căreia îi mergea melița mai ceva ca ... an actual meliță. Pentru că berea e 4 lei și o cină gustoasă pentru două persoane nu a depășit 60. Tot să mergi la mare în condițiile astea!