Aș vrea să am timp infinit la dispoziție și să pot citi tot ce vreau. Și bani să-mi cumpăr toate cărțile la care vizez și care se tot adună pe o listă ce începe să ia proporții de balenuță eșuată. Am tot zis că o să dau lista la prieteni, ca să nu se mai chinuie când e vorba de cadouri de ziua mea.
Tocmai ce am finalizat o „mică” comandă pe Trasto, librăria online de unde iubitorii melodioasei limbi spaniole se pot îmbogăți cu romane, volume de poezii și de teatru scrise de autori spanioli sau sudamericani, în original. Nu mai cumpărasem de mult cărți în spaniolă și am considerat că e cazul.
Eu sunt persoana aia care își trece cititul în CV la capitolul de hobby-uri pe bune. Pot să stau ore întregi scufundată într-o carte și nu am nevoie de nimic, nici de apă, nici de mâncare, nici de oameni în jurul meu. Așa am fost de mică și așa vreau să-mi cresc copiii, dacă îi voi avea. Cititul oferă deschidere spre lucruri pe care nici o altă ocupație nu le poate oferi și fiecare carte e o lume în miniatură, pe care o poți explora la nesfârșit și redescoperi oricând ți se face dor de ea. Eu așa văd lucrurile.
Nu citesc chiar orice îmi pică în mână. Selectez cu atenție și, dacă îmi place un anumit autor, încerc să citesc toate cărțile lui. Așa am făcut cu Tolkien, cu Llosa, cu Garcia Marquez. Și lista poate continua.
Nu citesc literatură „la modă” doar pentru că e la modă. Exemplul Coelho îl dau cel mai des, pentru că mi-e la îndemână. Am citit „Alchimistul” pentru că toată îl lumea citea și m-a lecuit pe vecie de cărți mediatizate, pentru că n-am găsit nimic din geniul pe care toată lumea îl propovăduia. Nimic nou. Și atunci am încetat în a mai asculta de reclamele de la metrou sau a citi o carte doar pentru că jumătate din populația globului a făcut asta. Pe același principiu, nu mi-au plăcut niciodată lecturile „forțate”. Verne, Proust, Sadoveanu, rușii. Dacă nu se mulează pe sufletul meu, atunci nu are ce căuta în biblioteca mea.
Eu sunt genul de om care cumpără cărți. Uneori în mod necumpătat, sunt în stare să îmi dau tot salariul dacă intru din greșeală în Cărturești. Îmi place să văd biblioteca plină, să știu că mă pot reîntoarce oricând la un anumit personaj sau moment dintr-un roman. Ador cărțile cu pasiunea cu care un gurmand adoră mâncarea. Îmi place să le pipăi, să le miros, să le simt eu acolo în mâna mea. De asta nici nu citesc eBooks, decât atunci când vreau să văd ceva pe care nu consider că merită să dau banii. Mai nou, pe metrou citesc de pe tabletă, dar asta doar pentru nu a căra după mine prea multe. Când mă întorc acasă, tot cartea o iau în mână.
Aș putea să povestesc despre asta ore în șir și n-aș termina. Cărțile sunt marea dragoste a vieții mele, cea la care mă întorc de fiecare dată. Oare nu mă poate plăti cineva ca să stau acasă și să citesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu