Cu dragoste, despre cărți

Aș vrea să am timp infinit la dispoziție și să pot citi tot ce vreau. Și bani să-mi cumpăr toate cărțile la care vizez și care se tot adună pe o listă ce începe să ia proporții de balenuță eșuată. Am tot zis că o să dau lista la prieteni, ca să nu se mai chinuie când e vorba de cadouri de ziua mea.

Tocmai ce am finalizat o „mică” comandă pe Trasto, librăria online de unde iubitorii melodioasei limbi spaniole se pot îmbogăți cu romane, volume de poezii și de teatru scrise de autori spanioli sau sudamericani, în original. Nu mai cumpărasem de mult cărți în spaniolă și am considerat că e cazul.

Eu sunt persoana aia care își trece cititul în CV la capitolul de hobby-uri pe bune. Pot să stau ore întregi scufundată într-o carte și nu am nevoie de nimic, nici de apă, nici de mâncare, nici de oameni în jurul meu. Așa am fost de mică și așa vreau să-mi cresc copiii, dacă îi voi avea. Cititul oferă deschidere spre lucruri pe care nici o altă ocupație nu le poate oferi și fiecare carte e o lume în miniatură, pe care o poți explora la nesfârșit și redescoperi oricând ți se face dor de ea. Eu așa văd lucrurile.

Nu citesc chiar orice îmi pică în mână. Selectez cu atenție și, dacă îmi place un anumit autor, încerc să citesc toate cărțile lui. Așa am făcut cu Tolkien, cu Llosa, cu Garcia Marquez. Și lista poate continua. 

Amețită

Astăzi e o zi ciudată. De fapt, parte dintr-un șir de zile ciudate, în care zici că am fumat ceva sau am pregnancy brain, deși nu e cazul de nici una din astea două variante.

Pe scurt, trăiesc într-o amețeală continuă. Am plecat fără portofel de acasă, am reușit să șterg cu Shift+Del juma' de Outlook - bineînțeles, numai chestii de care am nevoie, vorbește lumea cu mine și eu înțeleg cu totul invers... din astea.

O fi din cauză de meetinguri pe bandă rulantă - perioadă de evaluări anuale la mine la firmă, și am 14 oameni de evaluat și dat feedback. Nu știu. Cert e că mă simt ca o combinație între Dory din "Finding Nemo" și Jack Sparrow.

Prima casă, prima parte

După ani de zile de când zic că îmi iau casă și de când ai mei tot pun bani deoparte, uite că a venit și momentul ĂLA. Tot mă învârt de ceva vreme (cum ziceam, câțiva ani) în jurul ideii de a avea locul meu. Mă rog, al băncii până când termin creditul, da' totuși al meu, să-l mobilez eu cum vreau și să scap de icoanele inerente apartamentelor închiriate. Și să-mi pot face pereții mov, dacă asta vreau.

Am avut perioade în care am căutat apartamente intens, dar m-am plictisit repede când am văzut că nu găsesc ce vreau. Pentru că, pe lângă faptul că mă plictisesc extrem de repede de de toate, de la activități la oameni, mai sunt și foooarte, dar foooarte pretențioasă.

Cam de când s-a hotărât însă cumnatul to be să se întoarcă în București (și noi l-am cam adoptat, că e mic și nu-și face singur de mâncare), am ajuns la concluzia că nu mai putem sta în două camere. La asta s-a mai adăugat și decizia de a procrea, așa că voila, am decis - de data asta cât se poate de serios - că nu se mai merită să dau banii pe chirie în condițiile în care rata la bancă ar fi mult mai mică. Cam cu vreo 80 de euro mai mică.

Așa că ne-am apucat de căutat apartament imediat după sărbători și l-am găsit relativ repejor. E drăguț, are două dormitoare, două băi, două balcoane, living mare și bucătărie deschisă. Deci cam ce mi-am dorit eu.

Cât de curând este prea curând?

Când mai povestesc la diverse cunoștințe pe care le văd mai rar despre mine și B, reacțiile sunt dintre cele mai diverse. De obicei, prima e „așa repede?”, urmată de „nu îl cunoști destul de bine.”

Și ajung inevitabil la întrebarea, ne mișcăm noi în alt ritm decât oamenii normali? Acum, discuția despre ce e normal e endless și nu o voi aborda aici, la urma urmei normalitatea este relativă. Dar voi vorbi puțin despre cum am considerat noi că e ok să se miște relația noastră.

Ce-i drept, lucrurile la noi au evoluat extrem de repede. După o lună, mi-a cunoscut familia și imediat după aceea ne-am și mutat împreună. El la mine. Nu contează circumstanțele. După vreo 3 luni, prin Ikea, mă oprisem la jucării, și m-a luat cu ceva de genul, „vreo doi ani mai avem de așteptat până să trebuiască să cumpărăm din astea”. Eu, complet luată prin surprindere, știindu-l împotriva căsătoriei și producerii de urmași. După nici juma' de an de când ne-am combinat, l-am auzit cu planuri de cumpărat inel (aici am fost eu mârșavă și i-am cam stricat surpriza) și cu „hai să facem un kicsi putypurutty”. Noi suntem împreună de vreo 7 luni juma'.

101 in 1001: Discover a New Restaurant

Technically, I didn't discover Barrio by myself, but was taken there by a friend I haven't seen in a long time. I don't know if this counts as cheating, but I say it doesn't.

Barrio by Embassy is a very classy restaurant, opened in an old gorgeous house somewhere in downtown Bucharest, near Piața Amzei. The restaurant has been opened for about a year, and they also have a small hotel in the same building, but I have no idea what it looks like.

The restaurant is quite fancy, in an elegant, a little pretentious way. I like the decorum and the overall ambiance is above average, though they could do better in finding matching chairs - we sat at a table where two of the chairs were from a set, the other two from another, and they weren't even at the same height, so this was a little weird. Also, I hate the pictures on the walls, which clash with the elegant, antique-ish decorum. They are the famous (or infamous, I'd say) naked girls that you can see in the other Embassy locales in Bucharest. 

On the other hand, the music was good and not at all loud, so you can have a conversation without yelling at your party, which is something you can say about very few dining places in Bucharest. The lighting is creating a warm environment, perfect for a nice dinner with friends or even a romantic one with your partner.

Baby Talk

După sărbătorile de iarnă, ne-am decis să nu mai folosim metode contraceptive. Nu ne-am setat date, nu vrem să fie nu știu ce zodie sau altele din astea. N-am zis, așteptăm până facem nunta și după aia încercăm.

Fiecare dintre noi a ajuns la concluzia că se simte pregătit pentru asta, dar nu vom forța în nici un fel lucrurile. O luăm așa cum luăm totul, cu calm și fun. Și când va fi să se întâmple, vom avea un copil care va ști că a fost dorit. L-M sau H-A.

Cum mobilezi un apartament. Part 1

Okey... Noi nici nu avem apartamentul cumpărat, că ne și gândim cum și ce vom pune în el. Ne-a apucat așa o febră de câteva zile și pierdem nopțile măsurând în gând, analizând spațiul și făcându-ne listă cu ce vrem să punem în căsuța noastră.

To be fair, măcar știm ce apartament vom lua, deci așa cumva avem în cap un plan, și un semi-buget. 

Am ajuns la un acord, și anume că bucătăria și dormitorul trebuie neapărat să fie gata înainte de a ne muta. Restul, le putem face pe parcurs. Și ajungem și la compromisuri, de genul e ok să-ți iei pat de nu știu care dacă mă lași să pun tembelizor în dormitor (aici încă mai discutăm, eu nu sunt deloc de acord cu a avea surse de entertainment electrificate în spațiul de somn).

Cam asta vreau eu să nu lipsească cu nici un preț (zic eu acum) din căsuța noastră:

Growing Up

Discutăm despre decoraţiuni interioare pentru noul (viitorul) nostru apartament şi despre ce invitaţi vom avea la nuntă. Mă sperie. În sensul bun.

101 in 1001: Eat Something I've Never Eaten Before

My boyfriend and his brother got a hankering today for chilli con carne. Now, I know this sounds weird and unreal, but I've never eaten chilli con carne, despite having Mexican friends and overall enjoying Mexican food. It's probably because I don't normally eat beans - I've gotten really sick a long time ago, back in high-school, from eating insufficiently cooked beans, and I've stayed away from them ever since except for the occasional bean in a salad.

So now I get to cross the first thing on my 101 in 1001 list - eat something I've never eaten before. This was number 65.

I'll admit that, when I made the list, I thought I would be eating some exotic thing like sushi (yep, never had sushi yet either), but this will do for now. My boyfriend is such a great cook that I absolutely had to try it out, and it was better than expected, especially since he added a motherload of chilli and some chilli infused olive oil, which is just the most exquisite thing ever.

Here's the pic to prove it. And next to it there's a great rosé Portuguese wine (not Port though), which didn't really go with this type of meal, but I love it, so I didn't really care.