Te iubesc! Te iubesc?

- Te iubesc!

- Te iubesc?

Oare eu, cea care iti striga cu atata putere vorbele astea, nu imi pun aceeasi intrebare?

Dupa atatia ani in care ti-am suportat sforaitul la orele la care imi doream sa vorbim, programele infecte la care te uiti la televizor si pijamaua rupta, oare mai pot spune cu voce sigura ca te iubesc?

Spune-mi tu daca dragostea exista cu adevarat. Cand esti tanara, crezi orice. Te iubesc infinit de mult. Minti. Eu nu mint. Toti mint. Eu nu sunt toti...

In dragoste, toata lumea minte. Fiecare joaca un rol, invarte de ruleta si spera sa fie el cel care trage premiul cel mare. Numai ca putini dintre noi castiga cu adevarat, cei care nu spera, cei care nu au vise pe care celalalt sa poata calca.

La Motoare, in seara asta. Toata polologhia de mai sus a fost determinata de "Te iubesc! Te iubesc?", piesa celor de la compania independenta de teatru D'Aya. Lume multa, bancute incomode, prieteni buni. Crini debitand chestii. Baietii cam departe de noi, asa ca n-am auzit comentariile pe care sunt sigura ca le-au facut in timpul piesei.

Noi ne-am cam regasit pe-acolo. Noi, femeile isterice. L-am regasit si pe Alex in replica "jos textila!". Si pe ala micu in "vreau sa dorm".

"Ma mai iubesti?" Cateva luni bune inainte de Rio l-am frecat la cap pe Ri cu intrebarea asta =))). Ce vremuri... tineretile trecute.

De mult n-am mai ras atat de tare. Ma durea burta si imi dadeau lacrimile, incepusem sa ma gandesc ca daca nu se opreste tipul din dansat, o sa ma sufoc. Tipul = George Corodeanu; n-am retinut numele personajului. Dadea din fund demential. Tre' sa luati lectii, guys!

Daca n-ati vazut piesa, go! E geniala. Nu feminista, ci realista; despre o stare de lucruri pe care am inceput s-o accept din ce in ce mai mult in ultimele luni. Trista prin faptul ca te face sa-ti pui intrebarea daca dragostea exista cu adevarat. Si fun. Cat esti acolo, razi de te tavalesti pe jos. Cand ajungi acasa, reality kicks in...

Ce am invatat din piesa?

Femeile sunt nebune. nebune. nebune rau de tot. Si nu stiu ce vor cu adevarat.

Barbatii spun orice la inceput.

"Fericirea este..când e bine...şi nu ne certăm...şi dormim..."

Daca barbatul crede ca a castigat o disputa, victoria e doar in mintea lui!

Si schimbul de replici cu care am ramas, pentru ca l-am tot auzit de la cei doi mandri insotitori:

- Esti nebuna!

- Atat ai sa-mi spui?

- Nu! Si ma-ta!

Frustrari de luni

Ma omoara o masea de minte de vreo 2 saptamani. Tipa de la stomato de la CMU e foarte draguta, si vrea cu orice pret sa mi-o salveze, numai ca de fiecare data imi ia cate 3o de lei. Probabil ca ieseam mai ieftin daca mi-o scotea, mai ales ca nu prea mai folosesc la nimic molarii de minte... Abia astept sa ajung la Piatra sa-mi faca tata dintii...

Cu ocazia vizitei la domnisoara, m-am trezit de dimineata. Sunt grumpy cand ma trezesc de dimineata, mai ales ca n-am putut sa beau nici cafea vreo ora dupa ce mi-a pus maglavaisul ala.

Astia de la IT ne-au taiat Feisbucul. Era singura distractie pe care o mai aveam, si damn, singurul chat care mai mergea in firma. Acuma iar nu pot sa mai comunic cu oamenii normali care nu ajung acasa la 10 noaptea, cand nu mai e nimeni pe mess. M-am suparat definitiv pe Dinu.

Google nu vrea deloc sa-mi indexeze blogul celalalt. M-am chinuit tot weekendul sa editez sablonul HTML, sa includ tagurile de le dadeau aia pe Webmaster tools, si degeaba. Le mai dau o saptamana, dupa care ma supar de tot.

Astia de la UPS au bagat iar license agreement pe site, si SLAul se duce usor-usor dracului, ca se panicheaza toti tampitii ca de ce trebuie ei sa accepte din nou contractul, ca ce e nou, ca ei nu au voie sa accepte contracte si ca de ce nu pot folosi pagina daca nu dau "accept"... tipic pentru prima zi de updates, ar fi trebuit sa ma obisnuiesc de atatia ani, dar tot imi fac draci. Noroc ca nu mai lucrez pe telefoane.

Daca ma plictisesc foarte tare, o sa scriu despre filmele pe care le-am vazut ieri. Pana se hotarasc astia sa ma bage in seama, apreciez traficul prietenilor :)))).

Intre timp, astept sa treaca saptamana asta mai repede, si sa plecam la Gura Portitei. Evident, asta daca voi putea fugi de la munca vineri la doi (nu doua, ca am stat mult cu Lala si Crina joi, si am ramas cu doi, ca la Sibiu).

Sper ca voi ati inceput saptamana mai bine.

Despre filme

Inca nu m-am lamurit de ce, poate de plictiseala, poate pentru ca mi-am terminat toate serialele sau ca sa nu stric impresia extraordinara pe care mi-a facut-o Ice Age 3, pe care abia ce-l vazusem cu fetele, am dat drumul in seara asta la un film care, dupa titlu, promitea un fel de X-Men (I’m a sucker for mutants…). Filmul se cheama "Mutant Chronicles".

Nu-l recomand nici macar barbatilor; scenele de actiune sunt slabute, efectele speciale se rezuma la cateva incendii mici, cele doua femei nu sunt foarte bune, si mor ca idioatele la un moment dat, mutantii nu au absolut nici o putere extraordinara in afara de faptul ca mor (oarecum) greu, iar sfarsitul e previzibil. La finalul celor 90 de minute, am ramas cu doua scene… cea in care ea (una din ele), care nu mai scosese un cuvant de foarte multi ani, ii striga lui, eroul in distress, sa fie atent, si finalul, in care Captain America, dupa ce a salvat lumea de la distrugere, fumeaza tacticos o tigara, desi zace intr-o balta de sange (cam prea Bruce Willis in "Die Hard"). Nu cred ca trebuie sa mai spun ca acest filmulet a disparut in secunda doi de pe hard…

Experienta nemaipomenita cu acest film mi-a adus aminte de ce urasc peliculele in care toata lumea vorbeste engleza, toate numerele de telefon incep cu 555 si eroul se lupta cu toti monstrii pamantului si evident castiga. Le am si eu pe ale mele, din pacate, si ma uit la comedioare romantice si la blockbusters, dar gusturile mele in materie de cinematografie se indreapta inspre cu totul alta zona geografica decat Hollywood. Nu prea conteaza care zona geografica, atata timp cat evit fílmele americane.

Nu sunt neaparat impotriva a tot ce se creeaza la Hollywood. Sunt zeci de filme extraordinare care ies din tiparele pe care le promoveaza societatea actuala. Dar atunci cand vreau sa vad un film bun, din care sa raman cu ceva, aleg intotdeauna Europa sau Asia.

Am observat ca in Romania cultura cinematografica este destul de limitata. La televizor vad aceleasi filme, de cele mai multe ori de actiune, pe care taicameu le defineste ca “la zece minute dupa ce s-au terminat, nu-ti mai aduci aminte despre ce era vorba”. De aia am si renuntat sa mai deschid televizorul, iar cand o fac nu trec mai departe de canalul 0, unde am AXN-ul. La cinema apar mult prea putine filme, mall-urile se intrec in a baga in program peliculele la care se face reclama, si foarte rar se strecoara cate un film de arta; nici nu mai vorbesc de restul cinematografelor. Am ramas uimita cand am vazut “La science des reves” la Studio, si “El camino de los ingleses” intr-unul din mall-uri (parca Plaza). (Ca o mica paranteza, evident ca “El camino” n-am avut cum sa-l savurez cum merita, pentru ca l-am vazut cu un destept care un reuseste sa gandeasca mai departe de Terminator.)

In incercarea de a populariza filmul off-Hollywood, m-am lovit deseori de replici de genul,… “nu e in engleza” sau “ah, film frantuzesc, ce plictisitor”… Poate ca pentru majoritatea, e plictisitor daca nu se impusca nimeni pe strada, dar pe mine sunt foarte putine filme care sa ma tina nemiscata in scaun pana la sfarsit, si de cele mai multe ori nu sunt in engleza.

Trebuie sa marturisesc totusi ca cineva m-a determinat s-o iau pe acest drum, pentru ca am avut si eu perioada de “nu e in engleza”. Desi nu a stat in viata mea foarte mult timp, m-a facut sa vreau sa dansez, si mi-a pus “O homem que copiava” (ironic cum nu a fost Ri cel care sa ma introduca in cinematografia braziliana), si pentru ambele lucruri ii voi ramane mereu datoare.

Ma gandeam ca, din cand in cand, sa scriu despre filme prea putin popularizate la noi, poate imi determin macar prietenii sa vada cate ceva mai altfel. Chiar daca se gasesc mai greu, puteti fi siguri ca toate filmele despre care voi scrie sunt in colectia mea.

As fi vrut sa incep din seara asta, dar m-am lungit mai mult decat imi propusesem, si de la un review al unui minunat film sud coreean am ajuns la un mini protest, asa ca ramane pe alta data.

O sa inchei totusi cu o recomandare, fara alte detalii, chiar daca iese din categoria peliculelor despre care vorbeam... Ice Age 3. E un "must see".