Pentru mine, Paștele nu mai înseamnă nimic de foarte mult timp. Poate doar faptul că avem o zi liberă, ocazie bună de a-mi vedea familia, pe care nu ajung să o văd foarte des. Crăciunul e altfel, e cu moș, cu cadouri, ader la ideile consumeriste (atât de blamate) pentru că mi se pare mai colorat, mai cu bucurie.
De paști, însă, nu simt nimic. E acolo, pur și simplu. Nu cred în forțe superioare, în oameni care revin din morți (Walking Dead, anyone?), în entități care ne decid destinul. Dacă aș crede în așa ceva, aș lua-o razna, pentru că nu mi-aș putea scoate din cap faptul că toate lucrurile aiurea care mi s-au întâmplat de prin '99 încoace ar fi rezultatul unui complot al cuiva pentru ca viața mea să fie de rahat (exagerez, nu e de rahat, e doar mult altfel decât mi-am imaginat-o eu, mult altfel decât idealul pentru care am luptat - în disperare, câteodată).
