Poema XX - Pablo Neruda

I've been reading/re-reading this last month all of Gabriel García Márquez' books (the ones that are published in Romania). I've started yesterday La Aventura de Miguel Littín, Clandestino en Chile, and I've remembered of maybe the greatest artist Chile gave to the world, Pablo Neruda.

I want to share with you one of the saddest, but also one of the most beautiful poems I have ever read... the original version, and also the English and Romanian translations - Poem XX.

Puedo escribir los versos más tristes esta noche.
Escribir, por ejemplo: «La noche está estrellada,
y tiritan, azules, los astros, a lo lejos».
El viento de la noche gira en el cielo y canta.
Puedo escribir los versos más tristes esta noche.
Yo la quise, y a veces ella también me quiso.
En las noches como ésta la tuve entre mis brazos.
La besé tantas veces bajo el cielo infinito.
Ella me quiso, a veces yo también la quería.
Cómo no haber amado sus grandes ojos fijos.
Puedo escribir los versos más tristes esta noche.
Pensar que no la tengo. Sentir que la he perdido.
Oír la noche inmensa, más inmensa sin ella.
Y el verso cae al alma como al pasto el rocío.
Qué importa que mi amor no pudiera guardarla.
La noche está estrellada y ella no está conmigo.
Eso es todo. A lo lejos alguien canta. A lo lejos.
Mi alma no se contenta con haberla perdido.
Como para acercarla mi mirada la busca.
Mi corazón la busca, y ella no está conmigo.
La misma noche que hace blanquear los mismos árboles.
Nosotros, los de entonces, ya no somos los mismos.
Ya no la quiero, es cierto, pero cuánto la quise.
Mi voz buscaba el viento para tocar su oído.
De otro. Será de otro. Como antes de mis besos.
Su voz, su cuerpo claro. Sus ojos infinitos.
Ya no la quiero, es cierto, pero tal vez la quiero.
Es tan corto el amor, y es tan largo el olvido.
Porque en noches como ésta la tuve entre mis brazos,
Mi alma no se contenta con haberla perdido.
Aunque éste sea el último dolor que ella me causa,
y éstos sean los últimos versos que yo le escribo.

I can write the saddest poem of all tonight.
Write, for instance: "The night is full of stars,
and the stars, blue, shiver in the distance."
The night wind whirls in the sky and sings.
I can write the saddest poem of all tonight.
I loved her, and sometimes she loved me too.
On nights like this, I held her in my arms.
I kissed her so many times under the infinite sky.
She loved me, sometimes I loved her.
How could I not have loved her large, still eyes?
I can write the saddest poem of all tonight.
To think I don't have her. To feel that I've lost her.
To hear the immense night, more immense without her.
And the poem falls to the soul as dew to grass.
What does it matter that my love couldn't keep her.
The night is full of stars and she is not with me.
That's all. Far away, someone sings. Far away.
My soul is lost without her.
As if to bring her near, my eyes search for her.
My heart searches for her and she is not with me.
The same night that whitens the same trees.
We, we who were, we are the same no longer.
I no longer love her, true, but how much I loved her.
My voice searched the wind to touch her ear.
Someone else's. She will be someone else's. As she once
belonged to my kisses.
Her voice, her light body. Her infinite eyes.
I no longer love her, true, but perhaps I love her.
Love is so short and oblivion so long.
Because on nights like this I held her in my arms,
my soul is lost without her.
Although this may be the last pain she causes me,
and this may be the last poem I write for her.

Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.
Sa scriu de pilda :”noaptea-i instelata
Si tremura sub gheata, in departare, astrii
Vantul noptii se roteste prin ceruri si canta”.
Pot sa scriu versurile cele mai triste in noaptea asta.
Da, am iubit-o si, uneori, si ea m-a iubit.
In nopti precum aceasta, am avut-o in bratele mele
Si, sub cerul fara margini, am sarutat-o de atatea ori.
Ea m-a iubit si, uneori si eu am iubit-o ;
Cum sa nu fi iubit nemiscarea marilor sai ochi.
S-ascult imensa noapte, mai imensa fara ea.
Si versul cade-n sufet ca roua peste iarba.
Ce importanta are ca dragostea mea n-o mai poate pastra ?
Noaptea e plina de stele si eu sunt fara ea.
Aceasta-i tot. In departare cineva canta. In departare.
Cu aceasta pierdere sufletul meu nu se poate impaca.
Ca si cand ar dori s-o apropie, ochii mei o cauta.
Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine.
Aceasta noapte leagana aceiasi arbori,
Numai noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e adevarat,
Dar cat am iubit-o !...

Israel's Holocaust Museum Awards Romanian Soldier Who Saved Jews in WWII

JERUSALEM: Israel's Holocaust museum on Wednesday posthumously honored a Romanian reserves officer who blocked the deportation of Romanian Jews to Nazi death camps.

Theodor Criveanu was inducted into Yad Vashem's "Righteous Among the Nations" group of non-Jews who rescued Jews from the Nazis. His son, Willie Criveanu, accepted the award on his behalf.

Six million European Jews were killed by German Nazis and their collaborators during World War II.

The 20,000 Jews of Czernowitz, Romania, were interned during the war and slated for deportation to death camps.

As a reserves officer in the Romanian army, Criveanu was assigned the task of presenting authorities a list of Jews who were required to work in the ghetto, and were thus spared deportation. According to testimonies given to Yad Vashem, Criveanu risked his own life by handing out permits beyond the allowed limit, including to Jews who were not essential to the work force. Yad Vashem said it could not estimate how many Jews he saved.

Criveanu married the daughter of one of the Jews he saved. He died in Romania in 1988.

"My father's life was based on justness, correctness. He was a great humanitarian, that was his nature," his son said at the ceremony. "He was a gift from God for my mother's family and to so many more."

More than 21,000 non-Jews have been honored by Yad Vashem, including Oskar Schindler, whose efforts to save more than 1,000 Jews was documented in the Oscar-award-winning film "Schindler's List." Of these, 53 Romanians have been honored.

Florian Pittis

Me back... and unfortunately, not with the greatest news...

Today, at 14.00, the GREAT Florian Pittis will be taken on his last journey. He will be buried in the Bellu Graveyard, on the Actors' Alley.

It is absolutely useless to tell you how I feel, because it cannot be expressed in words. I have the sensation that the world will never be the same without the one that always said...

"It doesn't matter how long your hair is, it only matters how you think."

I read in the papers today, that someone... a fan... said... that, with the death of Florian Pittis, out youth died. I am grateful that I lived to see him sing and act. He was a great man, with a great voice, and in part thanks to his music, I have become the person I am now.

May you teach Heaven how to sing folk!

Florian Pittis, intre pasiunea pentru teatru, muzica rock si echipa Rapid

Actor, regizor, interpret de muzica folk, realizator de emisiuni radio si fan al echipei Rapid, Florian Pittis a incetat din viata duminica, la varsta de 63 de ani, la Institutul Oncologic din Bucuresti.

Pittis s-a nascut la 4 octombrie 1943, in Bucuresti. I se spunea “Motu”, porecla despre care Pittis a precizat, intr-un interviu aparut in august 1999 in revista Formula AS, ca i-a dat-o bunica din partea tatalui. Era alintat “Motu” pentru ca era primul nepot, care urma sa duca numele familiei mai departe si din acest motiv era “mai cu mot”.

A urmat cursurile Liceului “Gheorghe Lazar” din Capitala, la sectia real – matematica, iar in 1966 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC), la clasa actorului Radu Beligan. Pasiunea pentru teatru a inceput in anul 1958, cand a intrat in Cercul dramatic infiintat la liceu de actorul Petre Gheorghiu de la Teatrul Municipal “Lucia Sturza-Bulandra”. In acelasi an a facut figuratie in spectacolul “Omul cu martoaga”, la Teatrul National, unde a intrat cu ajutorul tatalui, care, pensionar fiind, facea, la randul sau, figuratie acolo.

Cariera in teatru

La IATC a intrat din a doua incercare, dupa ce a luat lectii de dictie si a lucrat ca electrician voluntar la Teatrul Bulandra, timp in care a urmarit toate spectacolele, seara de seara, si aproape toate repetitiile. Recordul de vizionare a fost la spectacolul "Cum va place", pe care l-a vazut de 236 de ori. Pittis a afirmat ca “norocul” lui a fost Liviu Ciulei, care i-a propus, intr-o seara, sa inlocuiasca un actor, iar mai tarziu, cand maestrul a devenit director la Teatrul Bulandra, l-a si angajat. In prima sa aparitie pe scena teatrului, in 1961, a jucat in rolul pajului din piesa “Cum va place?” de Shakespeare, in regia lui Ciulei, pentru ca doi ani mai tarziu sa fie deja in echipa teatrului condusa de Ciulei ca director artistic.

Ca actor la Bulandra a colaborat cu mari regizori, printre care si Andrei Serban sau Alexandru Tocilescu. A fost Alencon din “Elisabeta I” de Paul Foster, Alioska din “Azilul de noapte” de M. Gorki, Edmund si Jamie din “Lungul drum al zilei catre noapte” de Eugene O'Neill si Ariel din “Furtuna” de Shakespeare, toate in regia lui Liviu Ciulei.

De-a lungul carierei sale in teatru, Pittis a si pus in scena o serie de spectacole, printre care se numara “Cum se numeau cei patru Beatles” de Stephen Poliacoff, a carui premiera a avut loc pe 12 ianuarie 1980, “Cainele gradinarului” de Lope de Vega, cu premiera la 22 iulie 1988, “Meditatiile Ritei” de Willy Russel, jucat prima oara la 1 ianuarie 1989, si “Black & White” de Keith Waterhouse si Willis Hall, cu premiera la 23 ianuarie 1998. Florian Pittis a si jucat in primele trei piese.

S-a facut cunoscut si in spectacole de divertisment, mai ales cele de televiziune ale regizorului Alexandru Bocanet. A format un trio de succes alaturi de Anda Calugareanu si Dan Tufaru. Dupa cum relata pentru Formula AS, acest ciclu din viata sa “a aparut dintr-o joaca (...) de un Revelion”, pe care l-a petrecut acasa la Alexandru Bocanet, unde a fost invitat, alaturi de Anda Calugareanu si de sotul ei, Dan Tufaru. In noaptea aceea au hotarat sa nu puna muzica, sa inchida radioul, televizorul si telefonul si sa cante impreuna. “Si ne-a iesit seara aia atat de bine, ca am hotarat sa o 'facem' si la televiziune”, a mai spus Pittis.

Vocea lui Florian Pittis a devenit, alaturi de cele ale Marianei Zaharescu si Luciei Muresan, o marca a uneia dintre cele mai longevive emisiuni TVR, “Teleenciclopedia”.

A avut si cateva roluri in filme ca "Gioconda fara suras", "Adio", "Draga Nela", "Veronica se intoarce", "Innebunesc si-mi pare rau", iar vocea sa se poate auzi in varianta dublata a filmului de animatie "Masini", din 2006.

Pasiune pentru muzica rock

Pasionat de rock, Pittis a popularizat acest gen muzical prin emisiuni radiofonice, auditii si cronici in mai multe publicatii. Purta par lung din 1971 si a declarat intotdeauna ca nu are de gand sa renunte la el. A fost marcat de filmul “Hair” si de Woodstock-ul din 1969, pe vremea cand se afla la Paris cu o bursa.

Intalnirea sa cu muzica a avut loc in timpul scolii generale. In 1956 a inceput sa indrageasca rock-ul, pe cand mergea la restaurantul Ceahlaul, unde o formatie canta piesa “Rock Around the Clock” a lui Bill Haley, la acordeon, tambal si nai. El a mai spus ca primul mare succes din viata lui s-a petrecut in muzica, la o serbare la gradinita, cand a cantat “Pe Mures si pe Tarnave”, imbracat in costum popular.

Primele spectacole de muzica si poezie le-a sustinut in anii ‘70, la Teatrul Bulandra, alaturi de actorul Ion Caramitru si de formatia Sfinx. Dupa ce au fost interzise, a inceput, in septembrie 1981, seria „Poezia muzicii tinere”, spectacol in care prezenta marile succese ale Beatles din anii ‘62-’66, prelungite seara cu recitari de poezii si cu multa muzica. Dupa ce si acestea au fost interzise, a urmat „Cantec despre mine insumi”, tot la Bulandra.

A facut parte din Cenaclul Flacara condus de Adrian Paunescu.

In 1992 a fondat, la Ramnicu Valcea, grupul de muzica folk-pop “Pasarea Colibri”, impreuna cu Mircea Baniciu. Actul de nastere al trupei a fost semnat, practic, odata cu aparitia albumului „Nu trantiti usa!” al lui Mircea Vintila si Florian Pittis, la care au colaborat cu aranjamentul orchestral Mircea Baniciu si Vlady Cnejevici. In 2000, Florian Pittis a renuntat sa participe la spectacole. Printre albumele imprimate cu “Pasarea Colibri” se afla “In cautarea cuibului pierdut” (mai 1995), “Ciripituri” (august 1996), “Cantece de bivuac” (1999).

In martie 1999 a devenit directorul postului Radio Romania Tineret, care, in noiembrie 2004, s-a transformat in “Radio 3net”, primul radio romanesc care a emis exclusiv pe internet

Fan al echipei Rapid

Pasionat de fotbal, Pittis a fost si fan al echipei Rapid si membru al Clubului Aristocratic Rapid. La infiintarea clubului, in 2001, a devenit prim-vicepresedinte al Consiliului Director si membru al Senatului, ales pe viata. Dupa cum a declarat intr-un interviu din “Formula AS”, nu frecventa stadionul de fotbal, pentru ca aducea ghinion echipei, insa casa sa, mocheta, draperia si catifeaua de pe canapea si fotolii sunt visinii, culoarea echipei.

Florian Pittis© 2007 moonlight All Rights Reserved. Biography from Suplimentul de CULTURA. Photo by Tiberiu Crisan for www.bestmusic.ro